Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu, inculpați în dosarul Revoluției

Data actualizării: Data publicării:
170116_ILIESCU_PG_01_INQUAM_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul președinte Ion Iliescu este de astăzi inculpat în dosarul Revoluției. Procurorii au luat aceeași decizie și în cazul lui Gelu Voican Voiculescu. În urmă cu an, cei doi deveneau suspecți în dosar.

170116_ILIESCU_PG_01_INQUAM_Octav_Ganea
Fostul președinte Ion Iliescu are din 21 decembrie 2018 calitatea de inculpat în dosarul Revoluției. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul preşedinte este acuzat de crime împotriva umanităţii. Procurorii au luat aceeași decizie și în cazul lui Gelu Voican Voiculescu (membru C.F.S.N. și fost vice prim-ministru al Guvernului României), Iosif Rus (fost comandant al Aviației Militare) și Emil (Cico) Dumitrescu (fost membru CFSN).

Potrivit procurorilor, „prin instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului ar fi fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii etc.. În acest context, în intervalul 22-30.12.1989 au fost trase aproximativ 12.600.000 de cartuşe.

Astfel, în urma acestor evenimente au rezultat 862 de decese, 2150 răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, dar și vătămări psihice. „Aceste consecinţe tragice au fost mult mai grave decât cele ale represiunii exercitate în intervalul 17-22.12.1989 (orele 12:00)”, precizează procurorii.

Citește și Gelu Voican Voiculescu a răbufnit în direct: „Nu merita executat cuplul Ceaușescu?”

De ce sunt acuzați Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu în dosarul Revoluției

„Inculpaţii Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu ar fi dezinformat în mod direct prin apariţiile televizate şi emiterea de comunicate de presă (contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului), ar fi participat la dezinformarea şi diversiunea exercitate pentru executarea cuplului Ceauşescu şi ar fi acceptat şi asumat politic acte diversioniste comise de unele cadre cu funcţii de conducere din M.Ap.N., fără a interveni pentru stoparea lor”, arată procurorii în rechizitoriu.

Citește și Dragnea își pregătește plecarea de la putere. Și întoarcerea. Ca președinte al României

Comunicatul Parchetului General:

„Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmare a comunicatelor din datele de 8 februarie 2017, 18 decembrie 2017, 2 aprilie 2018 și 17 aprilie 2018, este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Prin ordonanţa din 18.12.2018, procurorii din cadrul Secției parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul penal intitulat generic „Revoluţia Română din decembrie 1989”, au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Ion Iliescu (membru și președinte al C.F.S.N.), Gelu Voican Voiculescu (membru C.F.S.N. și fost vice prim-ministru al Guvernului României), Iosif Rus (fost comandant al Aviației Militare) și Emil (Cico) Dumitrescu (fost membru CFSN), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor contra umanităţii  prev. de art. 439 lit. a, g, i şi k C.p.

Cercetările au vizat stabilirea situației de fapt în ceea ce privește exercitarea directă a prerogativelor puterii de stat și a luării deciziilor  cu caracter politic și militar de către grupul de decizie politico-militară al Consiliului Frontului Salvării Naționale ( C.F.S.N.), format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, general locotenent Victor Atanasie Stănculescu, general maior(r) Nicolae Militaru (reactivat ulterior, înaintat în grad militar și numit ministru al apărării) și Gelu Voican Voiculescu.

Probatoriul administrat a relevat că întreaga forţă militară a României, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne – Departamentul Securităţii Statului, precum și Gărzile Patriotice, începând cu data de 22.12.1989, orele 16:00, s-au pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi conducerii acestuia. Din acelaşi moment, grupul de decizie politico-militară al C.F.S.N. a luat deciziile importante cu caracter politic şi militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit și legitimarea politică în fața poporului român.

Pentru atingerea acestor scopuri, începând cu seara zilei de 22.12.1989, ar fi  fost lansată o amplă şi complexă activitate de inducere în eroare (diversiuni şi dezinformări), coordonată de unii componenţi ai Consiliului Militar Superior (structură aflată în subordinea C.F.S.N.), acceptată şi asumată de factorii decizionali ai C.F.S.N.. Din Consiliul Militar Superior au făcut parte general locotenent Atanasie Victor  Stănculescu, general de armată Nicolae Militaru şi şefi de direcţii militare. La rândul lor, cei patru inculpaţi ar fi participat în mod direct la exercitarea de diversiuni şi dezinformări.

Cercetările vizează faptul că prin instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului ar fi fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii etc.. În acest context, în intervalul 22-30.12.1989 au fost trase aproximativ 12.600.000 de cartuşe.

Psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări şi a provocat, după 22.12.1989, un număr de 862 de decese, 2150 răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice. Aceste consecinţe tragice au fost mult mai grave decât cele ale represiunii exercitate în intervalul 17-22.12.1989 (orele 12:00).

Totodată, aceste diversiuni şi dezinformări ar fi creat condiţiile condamnării  şi execuţiei cuplului prezidenţial Ceauşescu printr-un proces penal simulat.

Probatoriul administrat în cauză relevă că inculpaţii Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu ar fi dezinformat în mod direct prin apariţiile televizate şi emiterea de comunicate de presă (contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului), ar fi participat la dezinformarea şi diversiunea exercitate pentru executarea cuplului Ceauşescu şi ar fi acceptat şi asumat politic acte diversioniste comise de unele cadre cu funcţii de conducere din M.Ap.N., fără a interveni pentru stoparea lor.

Totodată, inculpatul Iosif Rus, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare, ar fi intervenit în noaptea de 22/23.12.1989, fără drept şi în deplină cunoştinţă de cauză, asupra planului de apărare a Aeroportului Internaţional Otopeni şi ar fi contribuit astfel la moartea a 48 de persoane (40 de militari şi 8 civili), precum şi la rănirea gravă a altor 15 persoane. La  23.12.1989 a emis ordinul diversionist de schimbare a cocardelor tricolore ale elicopterelor aparţinând Regimentului 61 Boteni, fapt ce ar fi dus la deschiderea focului fratricid, implicit la rănirea unor persoane. A emis şi alte ordine militare, conduite care în afara rezultatelor concrete enunţate ar fi contribuit la agravarea psihozei teroriste.

De asemenea, inculpatul Emil (Cico)  Dumitrescu, prin apariţiile sale televizate din  22 decembrie 1989 precum şi prin activitatea de conducere şi coordonare în cadrul Comandamentului militar instaurat la etajul XI al Televiziunii Române începând cu data de 22 decembrie 1989, ar fi contribuit în mod direct la manifestarea fenomenului diversionist existent în intervalul  22 – 30 decembrie 1989.

Urmarea imediată a acestor conduite a fost complexă, a presupus producerea unor rezultate multiple asupra unui număr mare de persoane şi ar fi generat o stare de pericol pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei  civile de pe întregul teritoriu al  României.

Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale a fost comunicată inculpaţilor.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.”

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Atunci când Marele Viscol a îngropat România: „Am încercat să ieșim, dar nu...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
De ce s-a mutat Matthew McConaughey din L.A. Doi ani nu a jucat deloc în filme: "Cel mai rebel gest al meu"
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Nu au existat bani pentru plata pensiei în decembrie. La ce artificiu a recurs guvernul? DOCUMENT
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
Comoara descoperită de muncitor. Foto: X
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Matthew McConaughey, adevărul din spatele renunțării la comedii. Nici măcar o ofertă de 14,5 milioane $ nu...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...