Accident cu 9 răniți. Un TIR a lovit un microbuz

Data publicării:
news alert 112 smurd

Din primele informaţii, tirul a intrat pe contrasens şi a lovit microbuzul în care se aflau opt pasageri si soferul. Maşina făcea o cursă regulată între Timişoara şi Târgu Jiu.

Autorităţile au activat planul roşu de acţiune. 

Șoferul microbuzului de călători a rămas încarcerat și este nevoie de intervenția unui echipaj specializat pentru a-l scoate afară din vehicul.

Din cauza complexității situației a fost activat Planul Roșu de Intervenție. La fața locului au fost deplasate nouă ambulanțe — de la SMURD și serviciile județene de ambulanță Hunedoara și Caraș-Severin, o mașină de descarcerare grea, o autospecială de descarcerare mixtă și un post medical avansat”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara, Anemona Doda, citată de Agerpres.

Circulația în zonă este restricționată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri