Reduceri de cheltuieli în 2012

Data publicării:
aio 20plasma-46808

2012 a fost un an în care Administraţia Imobiliară Oradea i-a pus pe directorii de şcoli să monitorizeze mai atent consumurile de apă, curent şi căldură astfel încât să nu se facă risipă, iar pentru acest lucru a fost întocmit un regulament.

Banii economisiţi au fost investiţi în altă parte - cum ar fi grădiniţa de pe strada Liszt Ferencz din cartierul Nufărul, prima construită în Oradea în ultimii 20 de ani sau campusul şcolar unde îţi desfăşoară activitatea Colegiul Economic Partenie Cosma.

Cât despre veniturile Administraţiei Imobiliare Oradea cifrele arată că anul trecut, în conturile instituţiei au intrat aproape 21 de milioane de lei, cu 12 procente mai puţin decât a fost prognozat.

Sume deloc de neglijat au foat încasate şi din parcări pentru că anul trecut numărul abonamentelor s-a dublat faţă de 2011. Tradus în bani, asta înseamnă aproape opt milioane şi jumătate de lei. Şapte mii de orădeni au reuşit în 2012 să primească un loc de parcare la domiciliu.

Totuşi, cele mai mari încasări au venit de la Orăşelul Copiiilor unde s-au înregistrat venituri de peste o sută de mii de lei într-un singur an.

Priorităţile în 2013 pentru Administraţia Imobiliară Oradea rămân renovarea faţadelor din centrul istoric, contruirea unei grădiniţe şi repararea altor unităţi de învăţământ din oraş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri