Atunci când fariseii îl provoacă pe Iisus la sinteza supremă („Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”), Acesta le răspunde, că ,după cea dintâi poruncă - “Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta.......” o avem pe a doua, asemenea celei dintâi: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”
Talmudul ni-l prezintă și pe rabinul Hillel, trăitor în secolul I înainte de Hristos, ca unul dintre marii concentratori de înțelepciune iudaică. Într-o zi vine la Hillel un om, mai hâtru, se pare; azi i-am spune "provocator"; și îi spune rabinului: “mă convertesc la iudaism dacă mă poți învăța întreaga Toră în timp ce stau într-un picior”; “Ei bine”, zice Hillel, “nu face celuilalt ceea ce ție nu-ți place; asta e întraga Toră , restul sunt comentarii la ceea ce ți-am spus“.
Asemenea sinteze reprezintă “regulile de aur” și mai toate exprimă primatul iubirii față de aproape, al empatiei, al altruismului; dimensiunea solidarității este adânc întipărită în ființa noastră. Împlinirea, sensul existenței umane nu poate fi disociat în niciun fel de dimensiunea
serviciului în slujba celuilalt. Studiile antropologice, la rândul lor, relevă universalitatea filonului etic: există valori morale independente de cultură, comune tuturor civilizațiilor; printre ele regăsim altruismul și reciprocitatea – investiția binelui către familia sau grupul din care faci parte ca individ.
Aș îndrăzni sa traduc în limbaj imunologic această esență: suntem într-un context epidemiologic în care putem fi vectorii unei boli infecțioase cu o mortalitate mare; toți, absoluți toți pacienții care au făcut Covid-19 în România și în lume au luat boala de la o altă ființă umană; cu excepția pacientului 0 din Wuhan. Toți, și cei care au decedat, și cei care au supraviețuit. În fapt, 70% din transmiterea acestei boli este la persoane tinere, sub 40 de ani, în timp ce 85% din mortalitate e înregistrată la persoane vârstnice sau cu patologii cronice concurente.
Azi știm sigur că vaccinarea oprește mare parte din transmiterea virusului – șansa ca o persoană vaccinată să transmită boala altcuiva e foarte, foarte mică.
Așadar, din acest punct de vedere, vaccinarea e un act de altruism. Cu atât mai mult cu cât știința medicală ne spune că unele persoane, chiar vaccinate fiind, dezvoltă uneori titruri de anticorpi insuficiente pentru a-i proteja: vârstnicii, recipienții de transplant, pacienți având anumite boli autoimune, persoanele imunocompromise – cei cu boli oncologice sau HIV/SIDA.
Cam 5% din populație. De altfel și pentru alte boli infecțioase, imunogenitatea după vaccin este redusă în cazul anumitor persoane. Spre exemplu, știm că persoanele peste 65 de ani produc cu până la 75% mai puțini anticorpi, comparativ cu persoanele tinere, după vaccinul antigripal; de aceea unii producători au dezvoltat versiuni de vaccin cu doze mai mari pentru ei.
De asemenea, pacienții cu HIV primesc adesea trei doze de vaccin împotriva hepatitei B - nu două, cum este cazul populației generale. Așadar, aceste persoane vulnerabile depind de scutul imun creat de ceilalți, depind de rata de vaccinare a populației tinere și imunocompetente. Viața lor depinde de responsabilitatea celorlalți.
Toate marile introspecții în hăurile naturii umane, indiferent de demers, fie el istoric, religios sau antropologic ne arată că avem instrumentarul moral pentru un comportament colectiv care să îi protejeze pe cei mai vulnerabili dintre noi. Iar acum, poate mai mult ca oricând, e momentul să scriem pagina variantei imunologice a legii morale din noi.
Să ne vaccinăm pentru celălalt.
