Pentru mine, politica presupune, în primul rând, să fii aproape de oameni. Fără a fi vreo dulcegărie, așa mi se pare normal - să îi ascult, să le aflu nevoile, problemele, dar și ce le aduce bucurie. La urma urmei, dacă nu știu nimic despre oameni, cum pot pretinde să îi reprezint în Parlament? În două mandate ca senatoare, am vorbit cu mii de persoane, fie în audiențe, fie pe diverse platforme sociale, fie față în față. Am luat tot timpul omul așa cum e el, cu vorbe bune, cu critici, cu zâmbete sau cu griji. Fiecare cu povestea sa. Zilele acestea însă, m-a marcat în mod special o privire în pământ.
Eram la Ialomița și strângeam semnături pentru alegerile europarlamentare și locale. Am intrat în piață, unde am întâlnit o doamnă care vindea legume și fructe. Am intrat în vorbă cu dumneaei, am încercat să aflu ce așteptări are de la noi, parlamentarii, de la politică în general. Cum am putea să-i facem noi viața mai bună. M-aș fi așteptat să-mi spună orice, să fie supărată pe noi, să ne certe. Însă reacția pe care a avut-o a fost una copleșitoare.
În momentul în care a lăsat privirea în jos, ca răspuns la întrebarea mea, am simțit un gol în stomac. Dintre toate lucrurile pe care mi le putea spune, a ales să tacă. A fost o tăcere neputincioasă și puternică deopotrivă. Această doamnă, însă, avea cu siguranță atât de multe de spus. Și, la fel ca multe alte femei pe care le-am întâlnit, tace.
Tăcerea femeilor are multe povești în spate. Povești aproape invizibile, într-o lume care pune încă pe umerii lor multe responsabilități. Mult, mult prea puține au luxul de a-și exprima nevoile, începând cu spațiul familial și până la spațiul public. Ca să nu mai vorbim de luxul de a se implica în politică.
Nu fac presupuneri despre poveștile din spatele tăcerii femeilor, însă rapoartele oficiale și puținele studii care se apleacă asupra nevoilor femeilor sunt suficient de grăitoare. Ultimul raport OECD despre situația economică din România arată că mai multe femei decât bărbați finalizează studii de nivel mai înalt (chiar dacă și procentul femeilor este de doar 17%, cu o discrepanță foarte mare între rural și urban), însă ele petrec considerabil mai mult timp decât bărbații având grijă de gospodărie.
Aceste concluzii sunt completate de studiul „Din grijă pentru democrație”, conform căruia 96% dintre femei declară că ele sunt cele care pregătesc mâncare, spală vase, haine, fac curat, în timp ce procentul bărbaților care fac aceste treburi casnice este sub 20%. Mai degrabă mamele și nu tații au grijă de copii. Femeile sunt cele care au grijă de persoanele în vârstă din familie, de persoanele cu dizabilități. Femeile sunt cele care iau în calcul să se pensioneze mai devreme ca să aibă grijă de nepoți. Muncă nerecunoscută, desigur.
Cea mai importantă și utilă măsură, cu impact major, recomandată și de raportul OECD, este creșterea numărului de creșe sau locuri la grădiniță pentru copiii de 2 ani. Un număr mai mare de locuri în creșe ar ajuta și mamele care nu mai revin pe piața muncii, și bunicile care ies mai devreme din câmpul muncii. Acum sunt 368 de creșe în România, evident și aici suntem pe ultimul loc în UE. Chiar dacă pot fi înscriși la grădiniță copiii de 2 ani, nu sunt suficiente locuri. PSD a promis de multe ori că va construi creșe. Spre deosebire de ei, noi am prevăzut în PNRR fonduri pentru construcția a peste 100 de creșe.
Încurajarea bărbaților să își asume responsabilități pe care în general și le asumă femeile ar putea de asemenea să aibă un impact major. De exemplu, dacă tații și mamele și-ar împărți în mod egal concediul de creștere a copilului, ar fi mult mai ușor pentru mame să revină pe piața muncii. Dacă vorbim de treburile casnice, e mult de făcut în privința educației privind rolurile de gen. Trebuie să îi învățăm pe copiii noștri că nu este doar treaba femeilor să spele vase, haine, să facă ordine în casă.
Programul flexibil este o altă măsură care poate sprijini participarea femeilor pe piața muncii. În acest moment, supraimpozitarea contractelor part-time, decisă de Coaliția PSD-PNL, este o măsură și împotriva femeilor. Noi am propus eliminarea acestei supraimpozitări. de problemele pe care le întâmpină, zi de zi, familiile monoparentale oare știu guvernanții? De sacrificiile pe care le face o mamă singură, un tată singur? În acest moment părintele singur poate fi obligat să facă ture de noapte. Cu cine lasă copilul este în acest moment doar problema lui. Este complet nedrept și greșit. Tocmai de aceea am depus am depus o inițiativă legislativă în acest sens. 85% dintre părinții singuri sunt mame.
Până vom mai avansa în educație, mentalitate și politici publice, femeile nu se plâng de toate aceste responsabilități și realități. Au prea puțin timp pentru asta. Dar ele rezistă. Rezistă și tac. În fața vorbei, a palmei, a refuzului, a abuzului, a nedreptății și desconsiderării. Rezistă. Dar tac. Prea multe. Însă în spatele tăcerii lor stă o forță de care România e văduvită, tocmai pentru că nu le sprijină suficient. De unde energie pentru acțiune, când femeile românce sunt captive într-o defensivă continuă? Avem datoria să facem mai mult și mai repede, pentru ca toate femeile să poată să ridice privirea din pământ.
