Acuzații de malpraxis la Câmpia Turzii. O adolescentă a murit după ce a fost plimbată între spitale

Data publicării:
spital-1

Dacă o trimiteau la Cluj, fata mea era în viață, dar ei au trimis-o acasă și au dat rețetă pe bani”, acuză Claudia Danciu, mama adolescentei.

Copila a fost internată la Spitalul din Câmpia Turzii pe 6 octombrie. După aproape o săptămână, a fost externată pe motiv că s-a vindecat. Diagnosticul pus de medici a fost de pneumonie acută.

„Pacienta a fost externată în data de 12 cu stare generală bună, fără modificări patologice și fără indicație pentru că doctorul care a consultat-o și a externat-o a considerat că nu mai e nevoie de tratament la domiciliu”, spune Maria Fabian, director medical.

Acasă, la doar câteva ore, starea fetei a început să se agraveze. A fost dusă din nou la spital.

„Ulterior s-a întors în ambulatoriul de specialitate. Acolo medicul a decis să îi dea tratament și asta a fost”, adaugă Maria Fabian, director medical.

Părinții spun că au urmat indicațiile medicilor, însă două zile mai târziu tânăra a intrat în stop cardio-respirator.

„La spital i-au făcut medicii antibiotic, ampicilină și a zis că trebuia să îi dea ceva să nu facă ciupercă. Chiar doamna doctor a zis și ea a făcut pe ambele amigdale și de acolo s-a sufocat”, susține Claudia Danciu.

Atunci, medicii au decis să o trimită la spitalul Municipal din Turda, unde a și murit.

„Pacienta a fost adusă în compartimentul de primiri urgențe în stop cardio respirator într-o fază relativ depășită, aflându-se în prim proces de resuscitare care dura deja de o oră”, afirmă Vasile Grumaz, manager Spitalul Municipal Turda.

„Dacă un om stă în spital o săptămână și după îi dă drumul acasă și stă încă două zile și a treia moare, ce tratament e ăla? Cine e de vină?”, spune Cornel Danciu, tatăl adolescentei.

După ce îşi vor înmormânta fata, părinții vor depune plângere la Colegiul Medicilor.

Poliţia Judeţeană Cluj a demarat deja o anchetă în acest caz, pentru a afla exact ce s-a întâmplat.

Potrivit anchetatorilor, până în acest moment nu s-au constatat aspecte de natură penală. O altă anchetă va fi demarată și de Colegiul Medicilor, unde părinții fetei intenționează să depună o plângere împotriva medicilor de la Spitalul din Câmpia Turzii. Aceștia sunt acuzați că au refuzat să consulte fata și au trimis-o acasă.

Adolescenta în vârstă de 15 ani a murit, miercuri după-amiază, după ce i s-a făcut rău la şcoală. Medicul legist a stabilit că adolescenta a murit din cauza unei insuficiențe cardio-respiratorii acute și viroză pulmonară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un nou ajutor de la stat, 1.250 de lei pe lună timp de un an. Cine sunt românii care...
Digi FM
David Popovici, criticat public pentru că și-a cumpărat mașină de lux la 20 de ani: „O decizie extrem de...
Pro FM
Shakira, susținută de Chris Martin după despărțirea de Gerard Piqué: „El a fost acolo pentru mine”
Film Now
Sebastian Stan, în centrul atenției la Globurile de Aur 2025, unde a fost însoțit de iubita lui. Ce mesaj i-a...
Adevarul
Liderul separatist din Transnistria neagă ajutorul Chișinăului privind criza energetică: Toate acestea sunt...
Newsweek
Blocaj la Casa de Pensii. Sistemul informatic nu funcționează. Ce pensii nu vor crește?
Digi FM
Ce a răspuns Florin Piersic când Dan Negru l-a sunat să-l întrebe dacă este adevărat că s-a retras la...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
(VIDEO) Discursul emoționant al lui Sebastian Stan după ce a câștigat Globul de Aur. Actorul a rostit câteva...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...