Alte trei avioane F-16 cumpărate de România de la norvegieni au aterizat la Câmpia Turzii

Data publicării:
F-16 române
Cu cele trei aeronave F-16 sosite astăzi, Forţele Aeriene Române au recepţionat, până în prezent, nouă din cele 32 avioane care au fost achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei. Foto: Profimedia Images

Trei avioane F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat, vineri, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Avioanele F-16 vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vânătoare din cadrul Bazei 71 Aeriană.

„Operaţionalizarea următoarelor două escadrile de aeronave F-16, la Câmpia Turzii şi Mihail Kogălniceanu, va contribui semnificativ la întărirea securităţii României şi flancului estic al NATO, prin executarea de misiuni de apărare a spaţiului aerian naţional şi aliat cu trei escadrile, de pe trei baze aeriene, prin Serviciul de Luptă Permanent de Poliţie Aeriană”, a declarat ministrul Apărării, Angel Tîlvăr.

Ministrul a evidenţiat, de asemenea, importanţa înfiinţării Centrului European de Instruire F-16 de la Feteşti, care a sporit semnificativ capacitatea Forţelor Aeriene de a-şi pregăti într-un timp mult mai scurt piloţii care să opereze aceste aeronave.

„Disponibilitatea Ţărilor de Jos şi a firmei americane Lockheed Martin de a contribui la înfiinţarea şi funcţionarea unui asemenea Centru de pregătire, unic pe teritoriul european, a reprezentat o şansă pentru România de a avansa mult mai repede în procesul de operaţionalizare a escadrilelor doi şi trei de aeronave F-16. Puterea Alianţei stă în coeziunea membrilor săi, iar Centrul European F-16 de la Feteşti este o dovadă concretă a solidităţii angajamentului nostru comun pentru pacea şi securitatea spaţiului euro-atlantic", a mai spus Tîlvăr.

Cu cele trei aeronave F-16 sosite astăzi, Forţele Aeriene Române au recepţionat, până în prezent, nouă din cele 32 avioane care au fost achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei, împreună cu pachetul de bunuri şi servicii aferent. Finalizarea recepţiei întregului lot este estimată pentru finalul anului 2025.

Conform Concepţiei de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană, în cadrul programului "Avion multirol al Forţelor Aeriene", Guvernul României a atribuit Guvernului Regatului Norvegiei contractul de achiziţie a 32 de aeronave F-16, cu suport logistic iniţial, şi a unui a pachet de bunuri şi servicii complementar (de la Guvernul Statelor Unite ale Americii). Avioanele vor fi livrate în stare operaţională, resursa disponibilă a acestora asigurând operarea lor pentru o perioadă de tranziţie, de minimum 10 ani, către avioanele de generaţia a V-a, F-35, ceea ce face ca achiziţia avioanelor de luptă norvegiene să reprezinte, în fapt, un transfer de capabilitate între două ţări NATO aliate, precizează MApN.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele cinci țări europene pe care Vladimir Putin le-ar putea ataca după Ucraina. Noul avertisment lansat de...
Digi FM
Laura Cosoi, revoltată după ce a fost oprită în trafic de polițiști și amendată cu 2.400 de lei: „Cum își...
Pro FM
Val de reacții pe rețelele sociale după ce Benny Blanco a declarat că nu face duș în fiecare zi. „Selena, nu...
Film Now
Schimbare uriașă pentru influenta franciză James Bond. Cine preia puterea și controlul creativ. Actorul...
Adevarul
Eroul de război, marioneta lui Putin sau campionul la box: Cine l-ar putea înlocui pe Zelenski?
Newsweek
Vor crește pensiile speciale și militare. Banii se dau din urmă. Ce a decis Înalta Curte?
Digi FM
Antonia suferă din cauza comentariilor răutăcioase. Alex Velea a dat tot din casă: „Au nenorocit-o psihic”
Digi World
Cuplul cu cea mai longevivă căsnicie din lume, în Cartea Recordurilor. Secretele simple ale brazilienilor...
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
De ce nu l-a însoțit Calista Flockhart pe Harrison Ford la gala SAG Awards 2025. Actorul a rupt tăcerea: „E...
UTV
Bianca Censori, complet dezbrăcată în noul poster al filmului său. Kanye West: „Sunt atât de mândru de soția...