ÎPJ Teofan, despre referendum: Vom duce şi unii şi alţii crucea cea grea a consecinţelor

Data actualizării: Data publicării:
ips teofan mitropolitul moldovei_bogdan zamfirescu doxologia.ro
Foto: Bogdan Zamfirescu/doxologia.ro

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei IPS Teofan a spus, duminică, în cuvântul rostit după Sfânta Liturghie, că tot ce se petrece la Iaşi de Sfânta Parascheva este ca "un balsam peste durerea, tristeţea şi rana" de la referendumul de săptămâna trecută. ”Vom duce şi unii şi alţii crucea cea grea a consecinţelor care decurg din nevalidarea referendumului închinat căsătoriei şi familiei”, a spus IPJ Tofan.

ips teofan mitropolitul moldovei_bogdan zamfirescu doxologia.ro
Foto: Bogdan Zamfirescu/doxologia.ro

Cine a fost Sfânta Cuvioasă Parascheva și cum au ajuns moaștele ei în România

În cuvântul rostit în faţa celor 20.000 de credincioşi prezenţi la Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, IPS Teofan s-a referit la eşecul de săptămâna trecută de la referendumul pentru familie.

Înaltul prelat a precizat că "vom duce cu toţii crucea grea a consecinţelor nevalidării referendumului", spunând că le cere iertare celor care nu au fost la vot, întrucât argumentele bisericii poate nu au fost suficient de convingătoare.

”Tot ce se întâmplă aici la Iaşi este ca un balsam peste durerea, tristeţea şi rana pe care am avut-o cu o săptămână în urmă. Mulţumim celor care săptămâna trecută au înţeles că este bine să mărturisească valorile de nezdruncinat ale familiei. Celor care nu au fost la vot, le cerem iertare, noi, oamenii bisericii. Poate viaţa noastră, cuvântul nostru nu au fost atât de convingătoare, glasul nostru nu a fost atât de puternic şi au ascultat alte voci, care i-au dus pe alte tărâmuri. Acum vom duce şi unii şi alţii crucea cea grea a consecinţelor care decurg din nevalidarea referendumului închinat căsătoriei şi familiei. Vom duce împreună această cruce nădăjduind că Dumnezeu ne va ajuta în cele din urmă s-o purtăm în pofida greutăţii ei. Căci este bine să recunoaştem şi să mărturisim că, deşi am avut o atitudine diferită unii faţă de alţii vizavi de referendum, aproape toţi românii, şi cei care au fost la vot şi cei care n-au fost, ştiu că doar un bărbat şi o femeie se pot căsători. Să-l rugăm pe Dumnezeu să ne apere, să ne păzească, să ne ocrotească cu mila Sa cea bogată", a afirmat IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, citat de News.ro.

Prezenţa la vot la referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie a fost de 21,10%, iar din totalul de voturi exprimate, 91,56% au fost "Da”, 6,47% au fost "Nu”, iar restul au fost nule, a anunţat luni preşedintele Biroului Electoral Central, Marius Ionel Ionescu, după centralizarea proceselor verbale din toate secţiile de votare.

Referendumul este valid dacă prezenţa la vot este de 30 la sută, iar 25 la sută sunt voturi valabile.

Sfânta Parascheva. Cea mai importantă zi a celui mai mare pelerinaj din țară

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Reacția unor vloggeri români după ce au vizitat cea mai săracă țară din lume. ”Salariul este de...
Digi FM
Britney Spears publică imagini rare cu fiul ei de 18 ani, după vizita surpriză a acestuia. „Al meu pentru...
Pro FM
Delia încheie anul cu încă o ținută ieșită din comun. Fanii nu au iertat-o nici de data aceasta: „Fără coarne...
Film Now
Fermecătoarea Charlize Theron, pozată în costum de baie, pe plajă în Los Cabos. Actrița din „Atomic Blonde”...
Adevarul
Cinci persoane care au slăbit zeci de kilograme au dezvăluit ce obișnuiau să mănânce înainte și după...
Newsweek
520 lei în plus la pensie la Recalculare. 330 lei tăiați la Indexare. Cât au câștigat pensionarii?
Digi FM
Mark Wahlberg și soția sa, Rhea Durham, se bucură de vacanța pe plajele însorite din Barbados
Digi World
Rezultatele unui nou studiu arată „cât de complicată este îmbătrânirea”. Cea mai nouă descoperire a oamenilor...
Digi Animal World
O femeie din Texas a fost mușcată de un șarpe când folosea toaleta. Incidentul nu a împiedicat-o, însă, să...
Film Now
Câți bani a încasat regizorul primului film „Deadpool”. A rupt tăcerea după aproape opt ani
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025