Economia zonei euro va fi afectată la începutul anului viitor de tarifele impuse de administrația Trump, spun economiștii
Economia zonei euro va fi afectată de tarifele impuse de noua administrație Trump la începutul anului viitor, conform majorității economiștilor consultați de Reuters, ceea ce va duce aproape sigur la o serie de tăieri de dobânzi din partea Băncii Centrale Europene (BCE).
Tarifele propuse de președintele ales Donald Trump, care ar include o taxă universală de 10% pe importuri și 60% pe bunurile din China, vor avea un impact semnificativ asupra economiei zonei euro în următorii doi până la trei ani. „Multe întrebări nu au încă răspunsuri, dar pentru moment semnele sunt de creștere mai slabă, probabil dezinflație și rate mai scăzute ale politicii BCE”, a spus Greg Fuzesi, economist pentru zona euro la J.P. Morgan. „Tarifele promise ar fi mult mai mari de data aceasta (față de primul mandat n.r.) și ar putea fi implementate în orice moment”, a adăugat el.
Aproape 85% dintre economiștii intervievați de Reuters în perioada 8-14 noiembrie, 37 din 44, cred că tarifele propuse de Trump vor fi implementate la începutul anului viitor. Cam aceeași proporție, 34 din 39, a spus că tarifele vor avea un impact semnificativ asupra economiei zonei euro în următorii ani.
Unii oficiali ai BCE au exprimat îngrijorări similare. Președintele Bundesbank, Joachim Nagel, a spus recent că tarifele, dacă vor fi implementate, ar putea costa Germania 1% din producția economică.
Deși mulți și-au revizuit prognoza pentru 2025, mediile sondajului încă prevăd o creștere a economiei de 1,2% în 2025 și 1,4% în 2026, aceleași prognoze ca luna trecută.
„Există o gamă largă de scenarii, care include o creștere globală a tarifelor între SUA, UE și China și o creștere bruscă a incertitudinii privind protecționismul global, care este cu siguranță semnificativă”, a spus Henry Cook, economist principal la MUFG, care estimează o pierdere de 0,4 puncte procentuale în creșterea economiei zonei euro anul viitor.
Inflația, la 2,0% cât era obiectivul BCE luna trecută, va fi în medie de 2,2% în acest trimestru, dar va reveni la obiectivul BCE în trimestrul următor. Se preconizează că va rămâne în jurul acestei valori până în 2027.
Tarifele lui Trump
Președintele ales al Statelor Unite a promis, în campania electorală, taxe vamale de 10% pentru toate importurile și de până la 60% pentru mărfurile originare din China. Deși calendarul acestor măsuri este incert, economiștii au încercat să prevadă care vor fi consecințele economice.
Analiștii Allianz Research au expus două scenarii:
Primul are în vedere un „război comercial limitat”, în care SUA majorează tarifele de la 13% la 25% pentru importurile care nu sunt critice din China și la 5% pentru celelalte țări. Astfel, exporturile globale ar scădea cu o sumă cumulată de 135 de miliarde de dolari în 2025 și 2026. Din această sumă, 35 de miliarde de dolari ar reprezenta exporturile chineze, iar pentru Europa pierderile comerciale s-ar ridica la 33 de miliarde de dolari, echivalentul a 0,1 puncte procentuale din creșterea anuală a PIB-ului.
Al doilea scenariu: „război comercial deplin”, presupune un tarif universal de 10% și unul de 60% pentru China. Experții Allianz estimează că exporturile globale s-ar diminua cu 510 miliarde de dolari: 125,3 de miliarde de dolari ar fi pierderea Chinei și 124,8 miliarde de dolari cea a Europei.
Cu toate acestea, experții spun că pierderea din exporturile directe a Europei este de așteptat să fie mai mare decât cea a Chinei, deoarece Beijingul ar putea oferi stimulente fiscale semnificative care să compenseze o mare parte din această lovitură. În Europa însă, guvernele au mai puțin spațiu fiscal.
Vezi și China se pregătește pentru un posibil război comercial cu Donald Trump. Care este planul
Produsele farmaceutice, mașinile și echipamentele, autovehiculele, echipamentele de transport și metalele sunt cele mai expuse riscului de a fi taxate suplimentar. Analiza Allianz arată că industria farmaceutică este deosebit de expusă, în special în Irlanda, Elveția, Belgia, Danemarca și Marea Britanie.
De asemenea, sectorul mașinilor și echipamentelor din Marea Britanie, Germania și Italia depinde într-o bună măsură de exporturile către SUA, precum și industria auto și a echipamentelor de transport din Germania, Marea Britanie, Franța și Italia. Totodată, sectorul metalelor din Regatul Unit și Elveția au înregistrează exporturi substanțiale în SUA.
Vezi și Tarifele lui Trump: Ar trebui Uniunea Europeană să se teamă de un posibil război comercial cu SUA?