Securitatea cibernetică, finanțată cu 25 milioane euro din PNRR. Vizează învățământul, sănătatea și administrația publică
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a anunțat demararea proiectului “Crearea de noi competențe de securitate cibernetică pentru societate și economie”, proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Valoarea totală a proiectului este de 146.792.450 lei, din care 123.355.000 lei fără TVA, finanțare PNRR (echivalentul a 25.000.000 euro fără TVA, la care se adaugă TVA în sumă de 23.437.450 lei).
Finalizarea proiectului este prevăzută să aibă loc în 26.07.2026.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă crearea de noi competențe de securitate cibernetică pentru societate și economie, având ca obiectiv sprijinirea dezvoltării competențelor în materie de securitate cibernetică ale elevilor și studenților, cât și ale actorilor publici și privați.
Proiectul include următoarele activități:
-
Dezvoltarea și evaluarea unui curriculum național de securitate cibernetică de către DNSC la nivel preuniversitar și universitar;
-
Pregătirea în materie de securitate cibernetică a unui grup de 5.000 de profesori, la nivel preuniversitar și universitar (“train the trainer”), cu organizarea unui laborator specializat dedicat fiecărui județ, inclusiv în sectoarele Bucureștiului;
-
Acreditarea de furnizori de servicii de formare și pregătire profesională în materie de securitate cibernetică specific pentru absolvenți și studenți (din România și din Uniunea Europeană), inclusiv derularea de programe pilot;
-
Evaluarea, documentarea și monitorizarea nivelului de maturitate în materie de securitate cibernetică (operațional, tehnologie, competențe) pentru 1000 de actori cheie economici și din administrația publică (inclusiv companii, IMM-uri, școli, spitale, organisme ale administrației publice centrale și locale);
-
Crearea și livrarea unui “set de instrumente și servicii guvernamentale” pentru creșterea nivelului de maturitate în materie de securitate cibernetică al celor 1.000 de actori cheie care urmează a fi identificați.
Printre beneficiarii rezultatelor proiectului se vor număra:
-
profesori la nivel preuniversitar și universitar, care vor beneficia de sesiuni de training/formare profesională în domeniul securității cibernetice,
-
specialiști în securitate cibernetică,
-
absolvenți și studenți,
-
administrația publică,
-
entități economice,
-
organizații non-guvernamentale.