După ce două organizații au criticat plafonarea adaosului comercial la toate produsele procesate în România, o asociație susține măsura
Plafonarea adaosurilor comerciale la produsele alimentare româneşti se va traduce în preţuri mai mici la raft şi vânzări în creştere pentru magazine, consideră Asociaţia Operatorilor din Agricultura Ecologică - BIO România.
Măsura anunțată de ministrul Agriculturii Florin Barbu, săptămâna trecută, naște dezbateri în mediul public: Federaţia Romalimenta spune că o această măsură este nejustificată şi extrem de păgubitoare şi nu există niciun argument viabil care să o fundamenteze, iar Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) respinge orice măsură de plafonare asupra produselor alimentare, întrucât „intervențiile de acest gen fac foarte rău piețelor pe întregul lanț alimentar”. Acum, BIO România consideră că măsură va avea un dublu impact pozitiv: prețurile la raft vor fi mai mici, iar producătorii agricoli şi procesatorii nu vor fi afectaţi.
„Asociaţia BIO România apreciază şi susţine plafonarea adaosurilor comerciale la produsele alimentare româneşti. Această măsură va avea un dublu impact pozitiv: preţurile la raft vor fi mai mici, iar producătorii agricoli şi procesatorii nu vor fi afectaţi. Dimpotrivă preţul la raft fiind mai mic vânzările vor creşte, inclusiv cifra de afaceri a magazinelor. Adaosul diferenţiat între produsele de import şi cele româneşti va tinde spre egalizare. Astfel preţurile la alimentele fabricate în România vor avea un adaos asemănător cu produsele similare din import. Românii care vor dori să cumpere româneşte vor avea un preţ mai mic la raft", se arată într-un comunicat al BIO România, potrivit Agerpres.
Florin Barbu a declarat într-o conferință de presă de săptămâna trecută că proiectul de ordonanţă pentru plafonare urmează să fie lansat în dezbatere în perioada următoare, iar ulterior va fi aprobat în Guvern.
„În prezent, mai avem o discuţie cu retailerii şi cu procesatorii şi probabil în perioada următoare va fi lansat proiectul în dezbatere publică şi ulterior va fi aprobat în Guvern. Nu pot să vă dau un termen exact pentru că trebuie să stea în transparenţă. Sunt anumite proceduri legale, trebuie să luăm aviz de la Consiliul Legislativ, sunt foarte multe avize care trebuie luate pe această ordonanţă. Trebuie să treacă pe la toate ministerele: Ministerul de Finanţe, Ministerul Economiei, Ministerul Justiţiei. Nu pot să vă spun că în data de... Vorbim despre zeci de mii de produse într-adevăr, despre toate produsele procesate în România”, a răspuns ministrul Agriculturii, după ce a fost întrebat când va intra în vigoare ordonanţa privind plafonarea adaosului comercial la toate produsele româneşti.
Ministrul Agriculturii a mai spus atunci că, în opinia sa, piaţa nu va fi destabilizată după plafonarea adaosului comercial la mii de produse.
„Nu mă tem deloc că piaţa va fi destabilizată, pentru că atunci când Ministerul Agriculturii a pus în transparenţă prima ordonanţă, foarte mulţi analişti economici, foarte mulţi retaileri, spuneau că va fi penurie de alimente, că această ordonanţă nu-şi va produce efectele, însă aceasta a produs efecte, lucru spus de către Consiliul Concurenţei. Mai mult de atât s-a dublat vânzarea acestor produse, inflaţia în România în sistemul agroalimentar era undeva la 10,8 - 10,9%, iar în momentul de faţă este la aproape 4,5%”, a subliniat Barbu.