Plafonarea adaosului comercial la toate produsele procesate în România este o măsură nejustificată şi păgubitoare, arată o organizație

Redacția Digi Economic Data publicării: Data actualizării:
produse alimentare
sursa: shutterstock.com/

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat săptămâna trecută că toate produsele procesate în România vor beneficia de plafonarea adaosului comercial. În acest context, Federaţia Romalimenta spune că această măsură este nejustificată şi extrem de păgubitoare şi nu există niciun argument viabil care să o fundamenteze.

„Aşa cum am arătat în repetate rânduri, intervenţia statului în piaţă este, uneori, un rău necesar, cu condiţia ca ea să aibă un caracter excepţional şi limitat în timp şi ca arie, ceea ce nu este cazul acum: ce s-a dorit pentru 3 luni a ajuns deja la un an şi jumătate, iar de la 14 produse ajungem la toate, şi fără niciun termen! Considerăm, şi o spunem din nou, că măsura este nejustificată şi extrem de păgubitoare, nu există niciun argument viabil care să o fundamenteze, astfel încât cerem reintrarea în normalul economiei de piaţă – cel mai bun mecanism cunoscut până în prezent de reglare a producţiei, stocurilor, preţurilor, de răsplătire a eficienţei şi corectitudinii, în beneficiul atât al producătorilor, cât şi al consumatorilor”, arată Federația într-un comunicat.

Organizaţia precizează că a înţeles necesitatea măsurii în vara anului trecut, justificată de calmarea inflaţiei alimentare şi atenuarea efectelor ei asupra populaţiei, scrie Agerpres.

„Federaţia Romalimenta a înţeles imperativul verii 2023 – calmarea inflaţiei alimentare şi atenuarea efectelor ei asupra populaţiei, participând activ la finisarea mecanismelor instituite prin OUG 67 și abţinându-se de la orice comentarii contestatare, indiferent de canalul de comunicare. Suntem conştienţi că există situaţii excepţionale când, in extremis, se impune ca statul să regleze înţelept tensiuni extreme din piaţă şi, ca atare, am înţeles cu toţii că, timp de 3 luni, putem suporta decent constrângerile OUG 67. Între timp, însă, am asistat la prelungirea şi extinderea măsurilor, iar acum se vorbeşte apăsat despre generalizarea şi, practic, eternizarea plafonării, încât ne întrebăm dacă în Constituţie mai e scris că avem economie liberă de piaţă?”, se mai precizează în comunicatul Federaţiei.

Mai mult, Federaţia patronală din industria alimentară subliniază că o astfel nu a fost aplicată de niciun stat al Uniunii Europene, deşi toate s-au confruntat cu creşteri de preţuri în acest sector.

„Dacă, totuşi, plafonarea adaosurilor comerciale este o măsură bună, care nu dăunează nimănui şi face bine tuturor, ne întrebăm: De ce niciun alt stat UE nu a aplicat-o, deşi toate au trecut prin inflaţia alimentară? De ce nu o aplică statul în propriile companii, cele energetice, de exemplu? De ce nu o facem universală, şi în chimie, construcţii, bănci, servicii etc? În concluzie, cerem reintrarea pe traseul normal al economiei de piaţă, pentru că, deşi într-un mediu confuz şi tensionat, nu suntem în stare de război şi, de altfel, nici măcar Ucraina nu se gândeşte la asemenea intervenţii!”

Vezi și Adaosul comercial va fi plafonat pentru produsele procesate în România. „Intervențiile de acest gen fac rău piețelor”, spune AMRCR

Florin Barbu a declarat într-o conferință de presă de săptămâna trecută că proiectul de ordonanţă pentru plafonare urmează să fie lansat în dezbatere în perioada următoare, iar ulterior va fi aprobat în Guvern. 

„În prezent, mai avem o discuţie cu retailerii şi cu procesatorii şi probabil în perioada următoare va fi lansat proiectul în dezbatere publică şi ulterior va fi aprobat în Guvern. Nu pot să vă dau un termen exact pentru că trebuie să stea în transparenţă. Sunt anumite proceduri legale, trebuie să luăm aviz de la Consiliul Legislativ, sunt foarte multe avize care trebuie luate pe această ordonanţă. Trebuie să treacă pe la toate ministerele: Ministerul de Finanţe, Ministerul Economiei, Ministerul Justiţiei. Nu pot să vă spun că în data de... Vorbim despre zeci de mii de produse într-adevăr, despre toate produsele procesate în România”, a răspuns ministrul Agriculturii, după ce a fost întrebat când va intra în vigoare ordonanţa privind plafonarea adaosului comercial la toate produsele româneşti.

Ministrul Agriculturii a mai spus atunci că, în opinia sa, piaţa nu va fi destabilizată după plafonarea adaosului comercial la mii de produse.  

„Nu mă tem deloc că piaţa va fi destabilizată, pentru că atunci când Ministerul Agriculturii a pus în transparenţă prima ordonanţă, foarte mulţi analişti economici, foarte mulţi retaileri, spuneau că va fi penurie de alimente, că această ordonanţă nu-şi va produce efectele, însă aceasta a produs efecte, lucru spus de către Consiliul Concurenţei. Mai mult de atât s-a dublat vânzarea acestor produse, inflaţia în România în sistemul agroalimentar era undeva la 10,8 - 10,9%, iar în momentul de faţă este la aproape 4,5%”, a subliniat Barbu.