Nigerul retrage autorizația de exploatare a Franței pentru un zăcământ de uraniu. Francezii au tergiversat începerea lucrărilor

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
exploatatie uraniu niger
Statul francez nu va mai exploata uraniu din Niger, pe fondul disensiunilor politice. sursa: profimediaimages.ro/

Nigerul a retras autorizaţia de exploatare a unui zăcământ de uraniu de care beneficia compania franceză Orano. Decizia survine pe fondul unor neînțelegeri mai vechi dintre Franţa şi fosta sa colonie africană.

Zăcământul de la Imouraren, aflat în nordul Nigerului, este unul dintre cele mai mari din lume, cu rezerve estimate la circa 200.000 de tone de uraniu. Exploatarea minieră ar fi trebuit să înceapă în 2015, dar compania Orano (fosta Areva) a amânat lansarea lucrărilor, pentru că prețul uraniului a scăzut vertiginos din cauza dezastrului nuclear de la Fukushima (Japonia).

Autorităţile din Niger, atât cele ale fostului preşedinte pro-occidental Mohamed Bazoum, înlăturat în iulie 2023 prin lovitură de stat, cât şi cele instalate de atunci la putere, au somat de mai multe ori compania franceză să iniţieze exploatarea. Mina a fost redeschisă pe 4 iunie pentru pregătirea lucrărilor, însă Orano nu a mai primit autorizaţia de extracție a minereului radioactiv.

Compania Orano a luat la cunoștință fără prea mult entuziasm decizia oficialilor de la Niamey, relatează VOA Afrique.

Ministerul francez al Energiei a dat asigurări că securitatea aprovizionării Franţei cu uraniu nu este compromisă de abandonarea minei din Niger.