Încă o bancă occidentală pleacă din Rusia. Birocrația îngreunează procedura de vânzare
Intesa Sanpaolo SpA lucrează la finalizarea ieşirii din Rusia, dar nu a reuşit încă să încheie tranzacţia din cauza "problemelor birocratice", a anunţat directorul general al celei mai mari bănci italiene, Carlo Messina, potrivit Agerpres.
Încă din august, Intesa Sanpaolo dorea să obţină aprobarea pentru a transfera afacerea sa din Rusia către conducerea locală, iar în septembrie preşedintele Vladimir Putin a semnat un decret prin care banca italiană are permisiunea să-şi vândă activele din țara pe care o conduce.
Carlo Messina a declarat pentru Bloomberg că Intesa şi-a redus expunerea la Rusia "la un nivel neglijabil", dar încă nu a reuşit să iasă complet de pe piaţa rusă.
"Încercăm. Există o implicare în această tranzacţie a conducerii locale şi a altor părţi...dar nu este uşor să finalizăm procesul", a explicat şeful Intesa.
După impunerea sancţiunilor occidentale, ca răspuns la invadarea Ucrainei de către Rusia, s-a redus numărul potenţialilor cumpărători ai firmelor occidentale care părăsesc piaţa rusă.
"În Rusia sunt unele probleme birocratice care trebuie rezolvate pentru acest tip de tranzacţie. Deci, deocamdată, ne menţinem expunerea", a declarat Messina.
Spre deosebire de alte bănci, pentru care Rusia a fost un contributor semnificativ la profit, Intesa a avut profit zero de pe urma afacerii de pe această piaţă, a afirmat Messina. Subsidiara rusă a Intesa are doar clienţi corporate.
Intesa avea aproximativ 980 de angajaţi în Rusia, în 28 de sucursale, la începutul conflictului din Ucraina, iar ulterior a oprit finanţarea către clienţii ruşi şi nu a mai făcut noi investiţii în active.
Din 2022, Intesa a încercat să-şi reducă legăturile cu afacerile locale, dar a devenit din ce în ce mai dificil pentru băncile europene, inclusiv UniCredit şi Raiffeisen Bank, să iasă de pe piaţa rusă.
Intesa a finanţat proiecte majore de investiţii în Rusia, cum ar fi gazoductul Blue Stream şi vânzarea unei participaţii la producătorul de petrol Rosneft. Banca gestiona mai mult de jumătate din toate tranzacţiile comerciale dintre Italia şi Rusia.