GFR intră în vizorul Consiliului Concurenței. Compania a pus monopol pe zona feroviară portuară din Constanța
Consiliului Concurenţei prin intermediul CNSDF (Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar), sancționează cu 3,49 milioane lei Grup Feroviar Român (GFR) pentru monopolizarea zonei de servicii din cadrul Portului Constanţa. GFR nu a permis accesul altor operatori feroviari la staţia CF Palas.
Totul a pornit în octombrie 2023, atunci când CNSDF a fost sesizată de CFR Marfă că GFR şi Trans Expedition Feroviar SRL (TEF) nu acordă în condiţii echitabile, nediscriminatorii şi transparente, dreptul de acces tuturor operatorilor de transport feroviar la infrastructurile de servicii din staţia CF Palas a portului Constanța.
Compania GFR a uitat să publice descrierea infrastructurilor din staţia CF Palas, a serviciilor oferite în cadrul acestora şi tarifele percepute.
"În consecință, GFR nu a implementat integral măsurile impuse de CNSDF, motiv pentru care a fost sancţionat. CNSDF va continua monitorizarea modului în care compania respectă legislaţia şi va aplica amenzi suplimentare în cazul în care GFR nu asigură acces nediscriminatoriu operatorilor de transport feroviar", precizează instituția într-un comunicat.
Grupul sancționat trebuie să-și reevalueze procedurile, astfel încât ofere un mediu lipsit de favoritism și onest din punct de vedere concurențial.