Cererea scăzută pentru ceasuri din gama de lux determină producătorii să crească prețurile. Patek Philippe dă tonul la scumpiri
Patek Philippe SA, marcă elvețiană de prestigiu, a majorat prețurile la ultimele sale modele. Compania este ultimul producător independent deținut de o familie. Majorarea prețurilor contrazice tendința industriei de a încetini creșterea valorică a ceasurilor.
Compania din Geneva, cunoscută pentru Grand Complications, colecția Calatrava sau modelele sport Nautilus, a majorat prețurile cu aproximativ 7%, potrivit Bloomberg. Creșterile de preț de la Patek Philippe arată că cea mai râvnită marcă de ceasuri poate compensa costurile de producție dar și fluctuațiile din piață ale francului elvețian datorită renumelui său.
Deși cererea pentru ceasuri din gama de lux a scăzut, acest aspect nu afectează deloc veniturile producătorilor, în contextul majorării prețurilor dar și a dorinței perpetue a colecționarilor de a deține un model scump. Consensul la nivel de industrie a fost ca prețurile să rămână la nivelul post-pandemie, după ce producătorii elvețieni au crescut agresiv valoarea ceasurilor în perioada anterioară.
„Producătorii de bunuri din gama de lux ar putea să nu poată crește prețurile timp de doi ani”, avertiza în noiembrie, Johann Rupert, proprietarul mărcilor Cartier și Vacheron Constantin.
Însă Rolex și Patek au contrazis predicția făcută de Rupert. Cele două companii se află în competiție directă. După ce Rolex a crescut prețurile în ianuarie, Patek le-a majorat în februarie. La nivel de producție, Rolex scoate anual peste un milion de ceasuri în timp ce Patek produce aproximativ 70.000 de bucăți.