CEO-ul Nike a demisionat. Acțiunile companiei au crescut după anunțul privind noua conducere
Directorul executiv al Nike, John Donahoe, își va încheia mandatul luna viitoare, după o perioadă în care cel mai mare producător de articole sportive la nivel global s-a confruntat cu rezultate slabe. Funcția va fi preluată de Elliott Hill, un veteran al companiei. Acțiunile Nike, care au scăzut cu 24% de la începutul anului, au crescut cu aproape 10% după anunț.
Consiliul de administrație al Nike a anunțat joi că Elliott Hill, care s-a retras în 2020, va reveni pentru a prelua funcția de director general începând cu 14 octombrie, scrie Financial Times.
Donahoe, fost consultant la Bain și fost director executiv al eBay, a fost al doilea director executiv din istoria Nike angajat din afara companiei. El a ocupat funcția din ianuarie 2020 și a fost apreciat inițial pentru că a ghidat brandul prin pandemia de coronavirus și a accelerat tranziția către vânzările directe către consumatori.
De altfel, Nike se află în mijlocul unei restructurări mai ample după ce și-a schimbat strategia pentru a vinde direct consumatorilor. Criticii susțin însă, că în acest proces de extindere a vânzărilor în propriile magazine și pe site-ul Nike, compania a pierdut din vedere inovația și nu a reușit să producă tipurile de pantofi sport revoluționari pentru care era cunoscută.
Însă, în ultimele luni, Nike a pierdut cotă de piață în favoarea unor competitori, inclusiv noile branduri On și Hoka, iar compania și-a redus prognoza în iunie, ceea ce a dus la o vânzare masivă de acțiuni.
Acțiunile Nike, care au scăzut cu 24% de la începutul anului, au crescut cu aproape 10% după anunțarea schimbării de conducere.
„Sunt încântat să îl întâmpin pe Elliott înapoi la Nike. Având în vedere nevoile noastre pentru viitor, performanțele anterioare ale afacerii și după un proces atent de succesiune, Consiliul a concluzionat că expertiza globală a lui Elliott, stilul său de leadership și înțelegerea profundă a industriei și partenerilor noștri, alături de pasiunea sa pentru sport, pentru brandurile noastre, produse, consumatori, sportivi și angajați, îl fac persoana potrivită pentru a conduce următoarea etapă de creștere a Nike”, a declarat Mark Parker, președintele executiv al Nike, potrivit CNBC.
La sfârșitul lunii iunie, când a raportat rezultatele financiare pentru al patrulea trimestru fiscal, Nike a avertizat că se așteaptă la o scădere a vânzărilor cu 10% în acest trimestru, motivată de o cerere scăzută în China și tendințe de consum „inegale” la nivel global.
Prognoza a fost mult mai rea decât scăderea de 3,2% așteptată de analiști.
După raportul negativ, Nike a avut cea mai proastă zi de tranzacționare din istoria sa, iar unii analiști au speculat că Donahoe va fi în curând înlocuit cu un nou director general. La acel moment, cofondatorul Nike, Phil Knight, a declarat că producătorul de articole sportive îl susține pe Donahoe și că acesta are „încrederea și sprijinul său deplin.”
Însă, joi, Knight a declarat într-un comunicat că este încântat să îl primească pe Hill înapoi în echipă.
„Schimbările de conducere nu sunt niciodată ușoare, te testează, te provoacă, dar această tranziție a fost gestionată cu o atenție remarcabilă și cu un angajament neclintit față de Nike”, a spus Knight. „Privind înainte, nu aș putea fi mai încântat să îl primesc pe Elliott înapoi în echipă. Experiența sa, înțelegerea Nike și leadership-ul său sunt exact ceea ce avem nevoie în acest moment. Avem mult de muncă, dar sunt nerăbdător să văd Nike revenind pe drumul său.”
Într-o declarație, Donahoe a spus că „a devenit clar că acum e momentul potrivit pentru o schimbare de conducere”, mai arată CNBC. „Elliott este persoana potrivită. Aștept cu nerăbdare să văd succesul viitor al Nike și al lui Elliott,” a spus el.
În timpul mandatului lui Donahoe, Nike a crescut vânzările anuale de la 39,1 miliarde de dolari în anul fiscal 2019 la 51,4 miliarde de dolari în anul fiscal 2024. În timpul pandemiei de coronavirus, vânzările online au explodat, iar strategia de a transforma Nike părea să funcționeze. Cu toate acestea, pe măsură ce Nike a depus eforturi pentru a-și înlătura partenerii de distribuție en-gros, a deschis calea pentru o mulțime de competitori noi.
La începutul acestui an, Donahoe a recunoscut că Nike a mers prea departe în eforturile sale de a se îndepărta de partenerii de distribuție en-gros și a spus că producătorul este în proces de a corecta această situație. În decembrie, a anunțat, de asemenea, un plan amplu de restructurare pentru a reduce costurile cu aproximativ 2 miliarde de dolari în următorii trei ani. Ulterior, a anunțat că va elimina 2% din forța sa de muncă, adică mai mult de 1.500 de angajați, pentru a putea investi în domenii de creștere, precum produse pentru alergat, categoria de produse pentru femei și brandul Jordan.