Autoritățile sanitare franceze amendează companiile farmaceutice pentru lipsa menținerii stocurilor de medicamente

Redacția Digi Economic Data publicării: Data actualizării:
fabrica pastile
sursa: gettyimages.com/

Autorităţile sanitare franceze au amendat circa 10 grupuri farmaceutice, printre care compania franceză Biogaran şi cea elveţiană Sandoz, la plata unei sume totale de opt milioane euro întrucât nu au menţinut stocuri suficiente ale unor medicamente considerate esenţiale, informează Agerpres.

Măsurile, luate în contextul unei penurii de medicamente care se agravează de la an la an în Franța, obligă companiile să menţină stocuri pentru două luni, iar în anumite cazuri pentru patru luni pentru medicamente de interes terapeutic major.

„Agenţia Naţională pentru Securitatea Medicamentelor (ANSM) aplică sancţiuni financiare în valoare de opt milioane de euro laboratoarelor farmaceutice care nu au respectat cele patru luni de garantare a unui stoc de siguranţă”, transmite instanţa franceză.

Potrivit legii franceze, grupurile farmaceutice sunt obligate să-și consolideze în permanență stocurile de medicamente.

Cauzele penuriei sunt multiple, iar adeseori sunt legate de contextul internaţional:

  • capacitatea de producţie insuficientă,
  • complexitatea liniilor de producţie,
  • creşterea nevoii de medicamente pe fondul îmbătrânirii populaţiei,
  • număr limitat de producători,
  • dificultăţi de aprovizionare cu materii prime,
  • defecte de calitate ale medicamentelor,
  • efectele crizelor internaţionale,
  • inflaţie 

În cazul medicamentelor esențiale, o întrerupere a tratamentului poate pune în pericol viaţa pacientului pe termen scurt sau mediu.

„Lipsurile identificate, vizează un spectru larg de medicamente folosite împotriva hipertensiunii, cancerului, antimicrobiene, în tratamentele neurologice. Nicio clasă, din păcate, nu este scutită de acest fenomen. Dintre laboratoare, principalele vizate sunt Biogaran, Sandoz, Viatris: cele mai mari sancţiuni implică medicamente generice, care corespund principalelor deficienţe de aprovizionare care au fost constatate în ultimii ani”, a declarat Alexandre de la Volpiliere, director general al ANSM.

Una dintre cele mai mari sancţiuni a fost impusă companiei Biogaran, liderul medicamentelor din Franţa şi laboratorului Servier, pentru stocuri insuficiente ale unui tratament împotriva hipertensiunii.