Tribunalul Vaticanului l-a condamnat sâmbătă la cinci ani și jumătate de închisoare pe fostul consilier al Papei Francisc, cardinalul Angelo Becciu, pentru infracţiuni financiare, în special...
Elon Musk a fost invitatul vedetă anul acesta la conferința anuală organizată de partidul de extremă dreaptă „Frații Italiei”, condus de premierul italian Giorgia Meloni. Miliardarul a venit însoțit...
Gabriel Oprea, fost vicepremier şi ministru de Interne, a fost reales sâmbătă preşedinte al Uniunii Naţionale pentru Progresul României, pentru următorii patru ani, în cadrul Conferinţei Naţionale a...
Turcia anunță că intenţionează să semneze cu România şi Bulgaria, în luna ianuarie, un plan comun pentru înlăturarea minelor care plutesc în derivă pe Marea Neagră în urma războiului din Ucraina, a...
Sârbilor care locuiesc în Kosovo nu li se mai permite de vineri să folosească plăcuțe vechi pentru mașinile lor, cu numere care preced independența țării față de Serbia, adică mai vechi de 1999, o...
O navă de război a Marinei Regale Britanice a doborât o presupusă dronă de atac care viza nave comerciale în Marea Roşie, a anunţat sâmbătă secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, relatează...
Ungaria amenință că se va opune prin veto aderării Bulgariei la spaţiul Schengen, dacă guvernul de la Sofia nu abrogă o taxă, despre care ungurii spun că „pune în pericol securitatea aprovizionării...
Prinţul moştenitor al Kuweitului, şeicul Meshal Al-Ahmad Al-Jaber Al-Sabah, în vârstă de 83 de ani, a fost numit sâmbătă noul emir al ţării, după moartea predecesorului său, şeicul Nawaf, a anunţat...
Vladimir Putin va candida din nou la președinția Rusiei, dar ca independent, cu o bază largă de suport, și nu din partea partidului Rusia Unită, chiar dacă are sprijinul total al acestuia, au...
Invitat în studioul Digi24, în cadrul „Săptămânii președinților”, realizatorul Claudiu Pândaru l-a întrebat pe liderul partidului AUR dacă ar face o alianță cu Șoșoacă. George Simion a răspuns ințial...
Protecția Animalelor CJ Ilfov, Asociația Big Hearts Society, Pet Stuff și Ministerul Afacerilor Interne au demarat campania de conștientizare a pericolelor la care sunt expuse animalele de Sărbători...
Eurodeputaţii şi cele 27 de state membre UE au ajuns la un acord vineri asupra unei legislaţii menite să protejeze pluralismul şi independenţa media, au anunţat Parlamentul European şi Consiliul UE...
Acordul COP 28 asupra schimbărilor climatice, încheiat cu mare tam-tam săptămâna aceasta la Dubai, este ca o lovitură de cuțit în spate pentru națiunile cele mai afectate de încălzirea globală și nu...
Piers Morgan a ieșit din casa sa din centrul Londrei, după verdictul dat în cazul piratării telefoanelor Prințului Harry, și a citit o declarație presei, în care neagă orice implicare în „spargerea”...
Vladimir Putin s-a pronunţat, joi, la conferința anuală, împotriva interzicerii avortului. Președintele Rusiei nu consideră că interzicerea procedurii ar fi eficientă și a invocat, ca argument...
Olanda legalizează canabisul într-un experiment ce se vrea a fi desfășurat pe o perioadă de patru ani, în sud, în oraşele Breda şi Tilburg, cu zece produse selectate. Dar recenta alegere a lui Geert...
Marcel Ciolacu a anunțat, vineri, că schema de compensare şi plafonare a preţurilor la energie continuă. Premierul a declarat că azi-noapte, în şedinţa de Guvern în care s-a aprobat bugetul pe 2024...
Un sondaj INSCOP pentru News.ro, publicat miercuri, indică faptul că peste 46% dintre români cred că înainte de 1989 se trăia mai bine decât acum, iar 48,1% dintre români consideră că regimul...
Un jurnalist BBC a participat la conferința anuală ținută de Putin și a descris culisele acesteia, într-un articol care povestește cum au fost coregrafiate detaliile din studioul improvizat special...
Austria încearcă să-și mențină relațiile vechi de decenii cu rușii și speră la o restabilire mai profundă a acestora, notează Reuters, citând surse familiarizate cu cele mai recente evoluții...
Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, este așteptat joi la Saint Vincent și Grenadine să se întâlnească cu președintele Guyanez, Irfaan Ali, pe fondul tensiunilor mari legate de o dispută veche ce...
După anunțul președintelui Consiliului European, Charles Michel, de joi seară, prin care a spus că UE deschide negocierile de aderare cu Ucraina și Rep. Moldova, Maia Sandu și-a exprimat bucuria pe...
Președintele rus Vladimir Putin a spus în conferința sa anuală de presă că negocierile cu SUA, cu privire la reporterul Wall Street Journal, Evan Gershkovich, reținut după ce FSB l-a acuzat că...
La începutul lunii decembrie, tone de sardine și macrou au fost găsite plutind la suprafața mării în apropierea portului de pescuit Hakodate din Hokkaido. Oficialii din Japonia au recunoscut că...
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat joi Polonia pentru „încălcarea dreptului la respectarea vieţii private”, după ce o femeie a fost împiedicată să facă avort în baza „existenţei...
Zoe Alpinista, primul câine cu legitimaţie de montaniard în România, este din rasa Caniche sau Pudel și face parte din familia unui pasionat de drumeţii din judeţul Mureş, Daniel Cheşa. Cățelușa a...
Parlamentul albanez va trebui să suspende ratificarea pactului privind migranții convenit cu Italia, după ce instanța supremă a aprobat miercuri o cerere a opoziției de revizuire a...
Azerbaidjan și Armenia au făcut un schimb de prizonieri de război la granița azero-armeană, miercuri, într-un prim pas recent către normalizarea relațiilor, după ce Azerbaidjanul a obținut un succes...
Anda Caropol, actrița care a încântat publicul Teatrului Nottara timp de peste 50 de ani, a trecut în eternitate, la vârsta de 84 de ani. Artista a jucat „roluri cuceritoare alături de unii dintre...
Aeroportul Internaţional din Geneva s-a închis și a suspendat, miercuri seara, toate zborurile, din cauza „unui incident operaţional” care a dus la o închidere „momentană” a pistei, relatează AFP...
Premierul Marcel Ciolacu a semnat, miercuri, decizia de revocare din funcţia de preşedinte al CNAS a lui Andrei Baciu, după demisia acestuia, şi l-a numit pe Cristian Georgică Celea să asigure...
Președintele României a declarat înainte de a participa la Summitul Uniunea Europeană-Balcanii de Vest, miercuri, la Bruxelles, că, în opinia sa, părerea majoritară în Consiliul European va rămâne...
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a semnat, miercuri, autorizaţia de construire necesară pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de structură de rezistenţă la lotul 1.1, respectiv...
Furnizarea agentului termic pentru apă caldă şi încălzire va fi sistată pentru aproximativ 500 de blocuri, din cauza unei avarii produse la Magistrala Griviţa, pe şoseaua Orhideelor, care necesită...
Statele Unite intenționează să reia cooperarea în materie de securitate și dezvoltare cu Niger, cu condiția să se ia măsuri pentru restabilirea democrației, a declarat miercuri un diplomat american...
Parlamentarii europeni au aprobat miercuri înfiinţarea unei agenţii a Uniunii Europene pentru combaterea şi prevenirea spălării banilor şi a finanţării terorismului. AMLA (Anti-money laundering...
Olaf Scholz a declarat miercuri că susține trecerea votului cu majoritate calificată la mai multe decizii ale Uniunii Europene, în special la cele referitoare la extinderea UE. Cancelarul german...
Cel mai mare operator de rețea de telefonie mobilă din Ucraina a fost lovit marți de ceea ce pare a fi cel mai mare atac cibernetic din timpul războiului cu Rusia, de până acum, oprind serviciile de...
Președintele PNL Nicolae Ciucă i-a răspuns marți seară, la emisiunea „Jurnalul de Seară” de la Digi24, președintelui USR, Cătălin Drulă, la întrebarea adresată de acesta în cadrul „Săptămânii...
Sistemul RO e-Factura devine obligatoriu de la 1 ianuarie 2024 pentru toate livrările de bunuri şi prestările de servicii care au loc în România. Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, spune că prin...
Un deputat polonez de extremă-dreapta, Grzegorz Braun, a folosit un extinctor pentru a stinge lumânările aprinse de Hanukkah în Parlament, strigând că sărbătoarea este „satanică” și că prin gestul...
Revanșa electorală care se profilează anul viitor între președintele american Joe Biden și predecesorul său, Donald Trump, va fi o luptă strânsă, conform unui nou sondaj Reuters/Ipsos, ambii...
Preşedintele României a transmis, marţi, Senatului o cerere de reexaminare a legii energiei și gazelor naturale care modifică regimul juridic aplicabil prosumatorilor. Klaus Iohannis atrage atenția...
Jurnaliștii de la Adevărul explică schema prin care bulgarii de la EIG revin pe piața asigurărilor din România prin mai multe firme, fiind vândute polițe de asigurări în baza liberății de prestare a...
Noul premier polonez Donald Tusk a arătat marţi o viziune pro-europeană în programul său de guvernare, dar a atras atenția că nu va accepta revizuiri ale tratatelor UE care să fie nefavorabile ţării...
Parlamentul European solicită dezvoltarea unor produse digitale etice, care să nu se bazeze pe „intenţii ascunse şi design care creează dependenţă” și prin care să fie protejată sănătatea mintală a...
Organismul climatic al ONU (IPCC) a publicat luni cel mai recent proiect al acordului pe care speră să îl atingă la summitul COP28 de la Dubai, care include o serie de acțiuni pe care țările le-ar...
Șeful Uniunii Europene pentru politică externă, Josep Borrell, a declarat luni că UE va propune sancțiuni împotriva coloniștilor evrei responsabili de violențe împotriva palestinienilor din...
Premierul României, Marcel Ciolacu, i-a răspuns luni seară, la emisiunea Jurnalul de Seară, președintelui USR, Cătălin Drulă, la întrebarea adresată de acesta în cadrul „Săptămânii președinților”...
Marine Le Pen şi mai mulţi conservatori au dat luni șah mat şefului statului francez, care a încercat să-și promoveze o lege fără a dispune de majoritate. Adunarea Naţională - camera inferioară a...