Gabriel Oprea a fost reales președinte al UNPR

Data actualizării: Data publicării:
gabriel oprea
Gabriel Oprea (foto) a transmis că partidul a început pregătirea pentru alegerile de anul viitor. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Gabriel Oprea, fost vicepremier şi ministru de Interne, a fost reales sâmbătă preşedinte al Uniunii Naţionale pentru Progresul României, pentru următorii patru ani, în cadrul Conferinţei Naţionale a partidului. De asemenea, a fost reales și restul conducerii formaţiunii politice, secretarul general, preşedintele Consiliului Naţional, vicepreşedinţii, transmite Agerpres.

Pe agenda Conferinţei au mai fost teme precum: stabilirea direcţiilor de acţiune ale partidului pentru alegerile din 2024, revizuirea Statutului partidului, reprezentarea în Biroul Politic Permanent Naţional, Comisia de arbitraj şi Comisia de cenzori.

Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, le-a transmis celor prezenţi că partidul a început pregătirea pentru alegerile de anul viitor.

„UNPR a intrat în proces de reorganizare, facem modificări, îmbunătăţiri, adaptări, la nivel central, la nivel de organizaţii judeţene şi locale. În anul care urmează, în România vor fi organizate patru rânduri de alegeri: europarlamentare, locale, parlamentare şi prezidenţiale. Este firesc să luăm pulsul organizaţiilor, să vedem care este activitatea la nivel de organizaţii, să o îmbunătăţim acolo unde este necesar. Ne pregătim pentru anul care urmează. Rămânem fideli politicii interesului naţional şi vom colabora, vom face alianţă cu oricare dintre formaţiunile politice care au crezuri comune cu noi şi care pun pe primul plan, în politica lor, binele ţării, bunăstarea românilor, progresul României. Deviza noastră este 'Dumnezeu, Patrie, Familie, Onoare' - acestea au fost şi rămân cele mai importante valori pentru noi, cei din UNPR”, a transmis Gabriel Oprea, potrivit comunicatului.

El a subliniat '„nevoia de maturitate în politică şi importanţa asumării responsabilităţii când este vorba despre conducerea ţării în vremuri complicate”.

„Responsabilitatea este foarte importantă în politică. Nu poţi să-ţi asumi conducerea ţării dacă nu eşti pregătit cu adevărat să-ţi asumi această imensă responsabilitate. (...) În vremuri grele, cum sunt cele pe care le traversăm, cu război la graniţă şi cu acest context internaţional de criză energetică, alimentară şi financiară, este nevoie de oameni serioşi, asumaţi şi pregătiţi în politică. Noi, UNPR, avem exerciţiul guvernării, am fost la guvernare de mai multe ori şi chiar în vremuri grele. Avem foarte multă experienţă parlamentară, avem specialişti pe toate domeniile, am dovedit că suntem serioşi şi că ne respectăm atât promisiunile, cât şi partenerii”, a declarat Gabriel Oprea, preşedintele UNPR.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...