După ce Curtea Constituțională a decis, în unanimitate, anularea alegerilor prezidențiale, procesul electoral urmează să se reia în integralitate. Astfel, candidații urmează să se înscrie pe liste, din nou, și să treacă prin procesul de validare de la Biroul Electoral Central.
„În temeiul art.146 litera f din Constituție, anulează întregul proces electoral cu privire la alegerea Preşedintelui României, desfăşurat în baza Hotărârii Guvernului nr.756/2024 privind stabilirea datei alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024.
Procesul electoral pentru alegerea Preşedintelui României va fi reluat în integralitate, Guvernul urmând să stabilească o nouă dată pentru alegerea Preşedintelui României, precum şi un nou program calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare.”, transmite Curtea Constituțională.
Hotărârea este definitivă şi general obligatorie şi se publică în Monitorul Oficial al României.
Un prim scenariu pentru organizarea noilor alegeri prezidențiale
Primul tur al alegerilor prezidențiale a avut loc pe 24 noiembrie, iar cel de-al doilea tur era programat pentru duminică, 8 decembrie.
Astăzi, după anunțul oficial CCR, Guvernul urmează să stabilească o nouă dată pentru alegerea președintelui României și, în acest context, procesul electoral se reia cu toate acțiunile necesare, de la înscrierea candidaților, la reluarea campaniei de strângere de semnături și validarea acestora de către BEC.
Astfel, un prim scenariu probabil, care să implice reluarea întregului proces de la zero, ar fi ca alegerile prezidențiale să fie organizate în primăvara anului 2025.
În ce constă perioada electorală pentru prezidențiale
Perioada electorală este intervalul de timp care începe la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind stabilirea datei alegerilor şi care se încheie odată cu publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a rezultatului scrutinului.
Perioada electorală cuprinde intervalul de timp dintre data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului, privind stabilirea datei alegerilor, şi data începerii campaniei electorale, campania electorală propriu zisă, desfăşurarea efectivă a votării, numărarea şi centralizarea voturilor, stabilirea rezultatului votării, atribuirea mandatelor şi publicarea rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I. (art. 119 din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare)
Cât durează mandatul președintelui Klaus Iohanis
Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului. Preşedintele țării îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales.
Mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă, potrivit Constituției României, Art. 83.
Editor : C.S.