Corupție la Vatican: Cardinalul Angelo Becciu, fostul consilier al Papei Francisc, a fost condamnat la închisoare
Data publicării:
Cardinalul Angelo Becciu a negat acuzațiile. Sursa foto: Profimedia Images
Tribunalul Vaticanului l-a condamnat sâmbătă la cinci ani și jumătate de închisoare pe fostul consilier al Papei Francisc, cardinalul Angelo Becciu, pentru infracţiuni financiare, în special deturnare de fonduri, informează BBC şi Reuters, preluate de News.ro.
Cardinalul Becciu, în vârstă de 75 de ani, este demnitarul Bisericii Catolice cu rangul cel mai înalt care a fost judecat vreodată în faţa unui tribunal penal de la Vatican şi care s-a confruntat vreodată cu astfel de acuzaţii. El era văzut cândva ca fiind un bun candidat pentru funcţia de papă.
Procesul s-a axat pe o afacere imobiliară din Londra care s-a soldat cu pierderi uriaşe pentru Biserica Catolică.
Avocatul lui Becciu, Fabio Viglione, a declarat că va face apel, reafirmând că clientul său este nevinovat.
Zece inculpaţi au fost acuzaţi de diferite capete de acuzare în acest dosar, printre care fraudă, abuz de funcţie şi spălare de bani. Toţi aceştia au negat că ar fi făcut ceva ilegal.
Preşedintele Curţii, Giuseppe Pignatone, a avut nevoie de 25 de minute pentru a citi toate verdictele şi sentinţele.
Giuseppe Pignatone (mij) / sursa foto: Profimedia Images
Becciu, ca şi ceilalţi nouă inculpaţi, a fost condamnat pentru unele capete de acuzare şi găsit nevinovat pentru altele. El a negat cu tărie acuzaţiile, inclusiv deturnare de fonduri şi abuz de funcţie.
Procesul a durat doi ani şi jumătate şi s-a desfăşurat în 86 de şedinţe.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 143 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.