Live

Obama dă de înţeles că Trump a ''respins avertismentele'' asupra riscului unei pandemii

Data publicării:
Fostul președinte american Barack Obama. FOTO: Getty Images

Fostul preşedinte american Barack Obama a lăsat marţi să se înţeleagă că succesorul său, Donald Trump, a „respins avertismentele privind riscurile unei pandemii de coronavirus şi l-a acuzat că neagă efectele schimbărilor climatice, relatează AFP, citată de Agerpres.

Cu toţii am putut vedea consecinţele mult prea îngrozitoare provocate de cei care au respins avertismentele cu privire la o pandemie, a scris pe Twitter fost preşedinte democrat.

Până în prezent, în Statele Unite s-au înregistrat mai multe decese din cauza coronaviruslui (3.415 morţi) decât în China (3.305), țara aflată la originea pandemiei, potrivit bilanţului oficial chinez şi datelor anunţate de Universitatea Johns Hopkins. De asemenea, SUA au cel mai mare număr de cazuri declarate oficial, cu peste 174.000, marţi.

Nu ne putem permite să suportăm alte consecinţe cauzate de cei care neagă schimbările climatice. Fiecare dintre noi, în special cei tineri, trebuie să pretindă mai mult din partea liderilor noştri la toate nivelurile şi să voteze la toamnă", cu ocazia alegerilor din noiembrie, a continuat Barack Obama, de obicei puţin implicat în această campanie pentru prezidenţiale.

El a reacţionat la un articol anunţând că administraţia Trump a anulat normele cele mai exigente privind emisiile de gaze cu efect de seră de către autovehicule pe care le-a aprobat în 2012, când se afla la Casa Albă.

Noile reguli vor impune producătorilor de automobile reducerea consumului mediu de carburant cu 1,5% pe an până în 2026, în loc de 5% anual cum dictau normele Obama, a subliniat Agenţia americană pentru protecţia mediului (EPA) într-un comunicat.

Ales în noiembrie 2016, Donald Trump a anunţat în iunie 2017 că retrage Statele Unite din Acordul de la Paris asupra schimbărilor climatice.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Nici n-a stat pe gânduri: soția lui Conor McGregor și-a anunțat decizia, după ce luptătorul a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

”Eminenţa cenușie” de origine rusă a lui Trump, Boris Epshteyn, suspectat de monetizarea unor posturi în Guvern

Dmitro Kuleba, pesimist privind războiul din Ucraina: Donald Trump nu va încheia pacea, iar Occidentul nu știe pentru ce luptă

Trump amenință că va crește taxele vamale pentru China, după ce va prelua mandatul de la Casa Albă. Reacția ambasadei chineze din SUA

Fondatorul mercenarilor Blackwater: Ucraina nu are „nicio șansă” să își recupereze teritoriile anexate ilegal de Rusia

Partenerii noștri