Trump amenință că va crește taxele vamale pentru China, după ce va prelua mandatul de la Casa Albă. Reacția ambasadei chineze din SUA

Data publicării:
Donald Trump
Donald Trump. Foto: Shutterstock

Purtătorul de cuvânt al ambasadei Chinei în SUA a dat asigurări că „nimeni nu va câştiga un război comercial sau tarifar” după ce preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a promis cote suplimentare de 10% la produsele chinezeşti de îndată ce va prelua mandatul, în ianuarie 2025, informează EFE, potrivit Agerpres. 

„Cooperarea economică şi comercială China-SUA este în mod natural reciproc avantajoasă. Nimeni nu va câştiga un război comercial sau tarifar", a declarat Liu Pengyu, purtătorul de cuvânt al ambasadei chineze la Washington, pe contul oficial de pe reţeaua de socializare X.

Donald Trump a anunţat pe platforma sa, Truth Social, că va impune tarife suplimentare de 10% la toate produsele care provin din China până când Beijingul va opri sosirea în SUA a fentanilului, o substanţă ce aparţine categoriei opioidelor sintetice şi provoacă peste 150 de decese prin supradoză zilnic în SUA.

„Am avut multe conversaţii cu China despre cantităţile enorme de droguri, în special fentanil, care sunt trimise în Statele Unite, dar fără rezultat", a scris pe Truth Social câştigătorul recentelor alegeri prezidenţiale americane.

„Niveluri nemaivăzute”

„Reprezentanţii din China mi-au spus că vor impune pedeapsa maximă, moartea, pentru traficanţii de droguri prinşi făcând acest lucru dar, din păcate, nu au făcut-o deloc, iar drogurile vin în ţara noastră, în principal prin Mexic, la niveluri nemaivăzute până acum", a mai spus Donald Trump.

În replică, purtătorul de cuvânt al ambasadei Chinei în SUA a afirmat că „ideea că China permite în mod deliberat precursorilor (substanţe chimice) de fentanil să ajungă în SUA este complet împotriva faptelor şi a realităţii".

Liu Pengyu a subliniat că agenţiile de combatere a drogurilor din China şi SUA „au reluat comunicările regulate" după întâlnirea dintre preşedinţii Xi Jinping şi Joe Biden la San Francisco, în noiembrie 2023.

„China a notificat SUA cu privire la progresele înregistrate în operaţiunile de aplicare a legii care au legătură cu SUA împotriva narcoticelor. China a răspuns solicitărilor SUA de a verifica indicii în unele cazuri şi a luat măsuri", a adăugat purtătorul de cuvânt al ambasadei chineze la Washington.

În perioada campaniei electorale, Donald Trump a evidenţiat intenţia de a salva locurile de muncă din SUA prin impunerea de tarife de până la 20% la toate produsele importate şi de 60% pentru cele provenind din China, ţară împotriva căreia a început un război comercial în 2018, în timpul primului său mandat prezidenţial.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ion Iliescu şi-a luat rămas bun pentru totdeauna! Anunţul despre secretul fostului preşedinte a fost...
Digi FM
De la mărimea 7XL la S. Ea e femeia care a dat jos aproape 200 de kilograme și s-a transformat incredibil de...
Pro FM
Kanye West, pus la zid de fani după ce a făcut publică o poză cu Bianca Censori: „Ce bărbat normal ar face...
Film Now
Cum arată fiul lui Jack Nicholson, despre care se spune tot mai des că e leit Sebastian Stan. Ray își face...
Adevarul
O pasageră beată de pe o cursă Wizz Air a provocat o aterizare de urgență. Suma uriașă pe care o are acum de...
Newsweek
1.400.000 pensionari iau ajutorul de 400 lei la pensie în aprilie, cu întârziere. În ce zi vin banii
Digi FM
Meryl Streep și Martin Short, tot mai apropiați. Poveste de dragoste care durează deja de un an?
Digi World
Ce fel de cafea poți bea dacă ai arsuri la stomac sau reflux gastroesofagian
Digi Animal World
Câți bani a câștigat un câine de pe Instagram în 2024. Oamenii sunt șocați: „Câștigă mai bine decât mine”
Film Now
Cui a lăsat Gene Hackman averea de 80 de milioane de dolari. Un expert juridic a rupt tăcerea: „Copiii ar...
UTV
Dorian Popa își asumă noua relație! Vacanță romantică la Berlin alături de iubita misterioasă