Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin Alexandru Jucan, îi solicită public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. Motivul este că acesta a fost la Dublin la sediul TikTok, pentru a discuta despre pregătirea alegerilor prezidențiale și parlamentare fără a informa ANCOM, CNA și Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) și cu un mandat neclar.
În România este intens analizat și dezbătut rolul jucat de platforma TikTok în primul tur al alegerilor prezidențiale, dar și în perspectiva viitoarelor alegeri parlamentare și a turului doi al prezidențialelor, în contextul în care candidatul independent Călin Georgescu, aproape necunoscut votanților și cu o campanie doar în social media a câștigat primul tur.
„În cadrul discuției avute astăzi cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM și AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a fost la Dublin, în data de 3 octombrie, la sediul TikTok pentru a discuta despre pregătirea alegerilor prezidențiale și parlamentare. A plecat fără să informeze autoritățile relevante în organizarea alegerilor”, spune Alexandru Jucan.
Nu au existat comunicate referitoare la deplasare
Acesta susține că nu se știe ce mandat a avut ministrul și care au fost rezultatele, căci nu au existat comunicate referitoare la această deplasare.
„Ministerul pe care îl reprezintă nu are nicio prerogativă în a discuta cu platformele sociale pe tema organizării alegerilor, mai ales în contextul Regulamentului (UE) 2022/2065 privind serviciile digitale (DSA). A plecat la Dublin fără să informeze Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), fără să informeze Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) și fără informeze Consiliul Național al Audioviaulului (CNA), acestea fiind principalele autorități ale DSA, ANCOM fiind chiar autoritatea desemnată prin lege să gestioneze DSA”, acuză Jucan.
Potrivit acestuia, ministrul a preluat pe propria persoană discuțiile cu platformele, deși a fost averizat în repetate rânduri că nu are nicio prerogativă, periclitând mecanismele firești ale funcționării DSA și, iată, contribuind la o deficientă cooperare între instituții, cu efecte vizibile în situația gravă pe care o traversăm. „Politizarea procedurilor din cadrul DSA și politizarea comunicării cu marile platforme sunt contrare principiului funcționării regulamentelor europene”, spune acesta.
România a cerut UE să investigheze modul în care TikTok a gestionat subiectul alegerilor, după victoria total neaşteptată a controversatului Călin Georgescu. Autorităţile de la Bucureşti au constatat „diverse nereguli” în ceea ce priveşte campaniile electorale de pe TikTok, scrie POLITICO.
Comisia Europeană supraveghează respectarea de către TikTok a noului regulament DSA al blocului comunitar, care stabileşte normele privind modul în care marile platforme online moderează conţinutul, inclusiv în campaniile politice.
Oficialii români au alarmat puternica autoritate de reglementare a reţelelor sociale din Uniunea Europeană cu privire la nereguli pe TikTok în timpul primului tur al alegerilor prezidenţiale naţionale. Autoritatea naţională de reglementare în domeniul comunicaţiilor, ANCOM, a informat Comisia Europeană încă de marţi că TikTok „nu a reacţionat rapid” la solicitările de securizare a alegerilor, se arată într-un comunicat de presă.
Cazul românesc pune Comisia Europeană într-o situaţie dificilă, deoarece investigarea rolului TikTok în modul în care s-a desfăşurat votul ar putea fi considerată o ingerinţă în alegerile naţionale, notează POLITICO. Românii vor merge la urne pentru alegerile parlamentare în acest weekend şi pentru al doilea tur al scrutinului prezidenţial pe 8 decembrie.
Ministrul confirmă deplasarea
Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a confirmat, într-o intervenție la Digi24, că s-a deplasat la Dublin, fiind invitat la o prezentare a politicilor de transparență ale acestei companii. Întrebat pe cine a reprezentat la această întâlnire, Ivanov a spus că pe sine, în calitate de ministru, și că a văzut centrul din Europa responsabil de raportarea din România a conținutului difuzat pe această platformă.
Întrebat câte raportări au fost trimise din România de când a început campania electorală, ministrul a răspuns „că de ordinul sutelor”, iar în ceea ce-l privește pe candidatul Călin Georgescu, circa 200. „O parte dintre ele au fost soluționate, o parte nu”, a explicat ministrul, promițând că va pune la dispoziție cifrele exacte.
„Nu sunt mulțumit deloc de felul în care TikTok s-a comportat în această campanie electorală, pentru că răspunsurile au întârziat să apară, pentru că planează aceste suspiciuni, pentru că în clipa în care ai avut decizii ale Biroului Electoral Central, semnate de un judecător, care trebuiau puse imediat în aplicare conform legislației europene DSA. Au fost situații în care au venit cu clarificări, cu așteptări, cu review-uri, lucru care este inadmisibil. Am reclamat în continuare acest lucru, pe toate canalele existente, de la Autoritatea Electorală Permanentă, care are canal direct cu ei, până la reacția noastră”.
Vicepreședintele Autorității pentru Reglementare în Comunicații cere suspendarea TikTok până la finalizarea anchetei
Pavel Popescu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, anunţă că cere, începând de joi, 28 noiembrie 2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului cu privire la manipularea procesului electoral în turul I la prezidenţiale.
”Cer, începând de mâine, 28.11.2024, SUSPENDAREA platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului cu privire la manipularea procesului electoral din data de 24.11.2024 (turul I, prezidenţiale). Voi da curs procedurilor oficiale în acest sens”, este anunţul lui Pavel Popescu postat pe Facebook.
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, joi, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, pe agenda şedinţei fiind ”posibile riscuri la adresa securităţii naţionale generate de acţiunile unor actori cibernetici statali şi non-statali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral”.
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a precizat, în contextul, discuţiilor privind rolul companiei chineze TikTok în victoria candidatului Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale, că a recomandat instituţiilor publice, în 2023, să interzică aplicaţia TikTok şi că monitorizarea conturilor de social media şi investigarea tacticilor şi tehnicilor de propagare a postărilor de pe reţelele sociale prin manipulare de algoritmi nu intră în atribuţiile instituţiei.
Editor : M.C