Video&Foto Zece momente din 2022 care par desprinse dintr-un film SF
De la un vehicul spațial de mărimea unui frigider care lovește în plin un asteroid, la un elicopter care încearcă să prindă o rachetă ce se îndreaptă spre Pământ, anul 2022 a oferit multe momente ieșite din comun în spațiu care ar fi putut face parte din scenariul unui film de science-fiction. Printre realizările memorabile din acest an s-au numărat și planurile unor miliardari de a explora spațiul, precum și încercările cercetătorilor de a găsi răspunsuri la întrebări răscolitoare, ducând, de fapt, la descoperirea unor mistere și mai adânci, scrie CNN.
Cele zece momente din 2022 în care cercetarea spațială a semănat mai mult cu scenariul unui film SF decât cu realitatea:
Ciocnirea intenționată cu un asteroid
NASA a provocat intenționat ciocnirea unui vehicul spațial cu Dimorphos, un mic asteroid care orbita o rocă spațială mai mare, numită Didymos. Coliziunea a semănat izbitor cu scenariul filmului "Armageddon", din 1998, iar testul a fost o demonstrație reușită a tehnologiei de deviere, fiind primul experiment de acest gen desfășurat pentru apărarea planetei.
Multe persoane au putut vedea pe 26 septembrie suprafața lui Dimorphos, prezentată în premieră de camerele sondei DART care au transmis imagini în direct. Legătura video s-a încheiat după ce sonda s-a ciocnit de asteroid, însă imaginile surprinse de telescoapele spațiale și de un satelit italian au transmis imagini spectaculoase realizate ulterior.
Misiunea DART a marcat o reușită notabilă: pentru prima oară, omenirea a schimbat traseul unui obiect celest în spațiu. Vehiculul a modificat cu 32 de minute orbita asteroidului. Nici Dimorphos și nici Didymos nu reprezentau o amenințare pentru Pământ, însă perechea de asteroizi a fost ținta perfectă pentru testarea tehnologiei de deviere.
O bătaie a inimii venită din spațiu
Semnalele radio rapide au atras interesul cercetătorilor încă de la descoperirea lor, în 2007, însă unul dintre acestea, asemănător cu bătaia unei inimi, i-a intrigat și mai mult.
Aceste semnale, denumite Fast Radio Burst (FRB), sunt unde radio intense, cu o lungime de numai o milisecundă și cu origine necunoscută, dând naștere speculațiilor potrivit cărora ar putea fi produse de o civilizație extraterestră.
Astronomii estimează că semnalul provine de la o galaxie aflată la aproximativ un miliard de ani-lumină distanță, însă locul și sursa acestuia sunt necunoscute. În plus, ei au mai detectat un fascicul laser foarte puternic, denumit megamaser, și un obiect celest care produce emisii de energie uriașe, complet diferit de ceea ce au observat vreodată.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Misterioasele inele spațiale
Apropo de obiecte ciudate, astronomii au făcut un pas înainte în înțelegerea undelor radio concentrice, denumite ORC. În ciuda denumirii lor, acestea n-au, desigur, nicio legătură cu făpturile monstruoase din trilogia „Stăpânul inelelor”, ci sunt niște formațiuni care îi fascinează pe oamenii de știință de la descoperirea lor, în 2020.
Cercurile spațiale sunt atât de masive, încât măsoară fiecare aproximativ un milion de ani-lumină, de 16 ori mai mult decât galaxia noastră, Calea Lactee. Astronomii cred că durează un miliard de ani pentru ca aceste formațiuni să ajungă la dimensiunea maximă - ele sunt atât de mari, încât s-au întins peste alte galaxii.
Cercetătorii au folosit o nouă fotografie detaliată a unor cercuri radio neobișnuite, utilizând telescopul Observatorului Astronomic MeerKAT, pentru a restrânge posibilele teorii care ar explica existența acestor cercuri imense, în căutarea unui răspuns clar.
Găurile negre mai puțin obișnuite
Găurile negre sunt cunoscute pentru faptul că distrug stelele, așa că astronomii au fost uimiți când au văzut, cu ajutorul telescopului spațial Hubble, o gaură neagră care alimenta nașterea unei stele.
Observația lor a dezvăluit „un cordon ombilical” gazos care se întinde de la o gaură neagră din centrul unei galaxii pitice până la o „pepinieră stelară” în care iau naștere stelele. Fluxul de gaz furnizat de gaura neagră a declanșat "un spectacol de artificii" la nașterea stelei în timp ce interacționa cu norul, ducând la formarea unui grup de stele.
Anul acesta, astronomii au surprins și o imagine a găurii negre supermasive care pândește în centrul galaxiei noastre, iar Hubble a depistat o gaură neagră singuratică care rătăcea prin Calea Lactee.
O altă realizare notabilă este transformarea semnalelor cu raze X ale găurilor negre în sunete ciudate de neuitat.
Un elicopter încearcă să prindă o rachetă
Rocket Lab încearcă să găsească un mod de a recăpăta propulsoarele rachetelor care cad spre Pământ după lansările spațiale. Anul acesta, compania americană a făcut două tentative de a folosi un elicopter dotat cu un cârlig special. Spectacolul a făcut parte din planurile celor de la Rocket Lab de a reduce cheltuielile prin refolosirea unor componente ale rachetelor după lansările sateliților pe orbită.
Prima încercare, derulată în mai, părea să decurgă conform planului când elicopterul a prins un propulsor. Piloții au luat, însă, decizia de a abandona racheta, din cauza riscurilor asupra siguranței.
La a doua tentativă, racheta nu a apărut, iar piloții au confirmat că aceasta va cădea în ocean. Compania a transmis pe Twitter că problema a fost cauzată de o pierdere a legăturii în timpul căderii propulsorului spre Pământ.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
NASA are asistent vocal
NASA a folosit primul asistent vocal în timpul zborului istoric către Lună al misiunii Artemis, o versiune a celui folosit de Amazon, Alexa. Deși nu are nicio legătură cu HAL 9000, vocea asistentului din „2001: A Space Odyssey”, decizia NASA a provocat numeroase comparații.
Artemis I nu a avut echipaj uman, însă echipa de control de la NASA a folosit Callisto, asistentul vocal dezvoltat în colaborare cu Amazon, Lockheed Martin și Cisco, pentru a controla iluminarea cabinei piloților și a porni muzica în timpul călătoriei. Totuși, asistentul nu are capacitatea de a deschide și închide uși.
Artemis I a fost doar un test pentru acest asistent virtual, iar NASA încă evaluează modul în care sistemul de recunoaștere a vocii poate fi inclus în viitoarele misiuni.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Un miliardar japonez caută „artiști” pentru zborul spre Lună
Mogulul nipon al modei Yusaku Maezawa a desemnat opt pasageri care îl vor însoți într-o călătorie în jurul Lunii cu viitoarea navetă spațială Starship dezvoltată de SpaceX, compania lui Elon Musk. Din grup vor face parte DJ-ul american Steve Aoki și youtuberul Tim Dodd, realizator de materiale pe teme de astronomie, cunoscut sub numele Astronautul Zilnic.
Misiunea, intitulată Dear Moon, a fost anunțată în 2018, cu obiectivul de a porni în 2023. Maezawa a dorit inițial să ia cu el un grup de artiști în călătoria de șase zile în jurul Lunii, dar apoi a anunțat că a lărgit noțiunea de artist. Maezawa a anunțat, într-o înregistrare video, că va accepta candidați de orice fel, cât timp aceștia se consideră niște artiști.
Între timp, milionarul Dennis Tito, prima persoană din lume care și-a plătit drumul spre Stația Spațială Internațională la începutul anilor 2000, lucrează cu cei de la SpaceX la propria călătorie spre Lună.
Obiecte „extraterestre”, găsite în Australia
Resturi ale unui vehicul spațial au fost găsite pe terenul unei ferme din Australia, în Munții Snowy, iar NASA și autoritățile locale au confirmat că acestea provin de la capsula Dragon a companiei SpaceX și au fost eliberate intenționat la reintrarea în atmosferă, în mai 2021.
Este ceva obișnuit ca resturile spațiale să cadă pe Pământ, însă acestea rareori ajung pe uscat, majoritatea aterizând în ocean.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Sateliți lansați cu forța centrifugă
Una dintre cele mai interesante companii de tip start-up din cercetarea spațială, SpinLaunch își propune să învârtă sateliții într-o cameră sigilată în vid și să-i azvârle în spațiu, în loc să-i pună pe o rachetă.
Compania a început anul trecut testele într-o versiune redusă a tehnologiei sale, însă proiectul a avansat mai mult în 2022. SpinLaunch a realizat al zecelea test în luna octombrie.
Există o legătură cu genul SF în acest proiect - fondatorul SpinLaunch, Jonathan Yaney, s-a inspirat din opera lui Jules Vers, "O călătorie spre centrul Pământului". Nu este clar dacă tehnologia va fi folosită vreodată, dar acest start-up continuă testele în deșertul New Mexico.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Racheta cu care Bezos voia să plece în misiune a explodat
Miliardarul și alte celebrități au anunțat anul trecut că vor face un zbor suborbital cu o rachetă dezvoltată pe cont propriu de fondatorul Amazon. Racheta a explodat, însă, anul acesta, deasupra statului Texas. Din fericire, nimeni nu se afla la bord, dar evenimentul i-a demonstrat rivalului lui Elon Musk cât de dificilă e cercetarea spațială.
Cu toate acestea, capsula echipajului, care transporta proiecte științifice și alte încărcături utile pe 12 septembrie, a reușit să aterizeze cu succes. De atunci, proiectul companiei spațiale a lui Bezos, Blue Origin, este blocat și nu a mai efectuat niciun zbor.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Editor : I.C
- Etichete:
- nasa
- spatiul cosmic
- armageddon
- dimorphos
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News