Viața legendarei Edith Piaf va fi ecranizată cu ajutorul inteligenței artificiale. Vocea și imaginea artistei vor fi recreate de AI

Data actualizării: Data publicării:
edith piaf
Pe data de 10 octombrie s-au împlinit 60 de ani de la moartea marii artiste Edith Piaf (foto). Sursa foto: Profimedia Images

Viața legendarei vedete a muzicii franceze Edith Piaf va fi transpusă cu ajutorul inteligenţei artificiale (AI) într-un film biografic intitulat „Edith”, au anunţat marţi Warner Music şi moştenitorii drepturilor de autor ale artistei, informează AFP, preluată de Agerpres.

Data de lansare a acestei pelicule, intitulată „Edith”, nu a fost stabilită deocamdată.

Proiectul se află în prezent „în stadiul final de dezvoltare” şi se bazează pe o serie de imagini realizate pentru uz intern, au precizat pentru AFP surse apropiate Warner Music France.

Anunţul despre acest „proiect tehnologic inovator şi revoluţionar, care utilizează inteligenţa artificială pentru a-i recrea vocea şi imaginea”, după cum se precizează într-un comunicat, intervine în contextul în care în 2023 se împlinesc 60 de ani de la moartea interpretei piesei „Non, je ne regrette rien”.

În „Edith”, tehnologia AI „antrenată pe sute de extrase vocale şi de imagini, unele datând de peste 80 de ani, va da viaţă vocii şi imaginii lui Piaf pentru a spori autenticitatea şi impactul emoţional al poveştii sale”, se precizează în comunicat.

„Înregistrările celor mai cunoscute cântece ale lui Edith Piaf vor fi, bineînţeles, folosite în versiunile lor originale”, se arată în document.

Filmul de 90 de minute, „a cărui acţiune se va desfăşura la Paris şi la New York între anii 1920 şi 1960”, va fi „narat de vocea lui Piaf şi va dezvălui aspecte ale vieţii sale necunoscute până acum”, potrivit comunicatului.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri