Companiile IT din România nu se mai lasă impresionate nici de CV-uri, nici de cunoştinţele teoretice ale candidaţilor. Vor să îi vadă la lucru înainte să le ofere un contract de muncă. Aşa că interviurile de angajare au început să cuprindă şi probe practice contra-cronometru. Firmele IT vor programatori care pot să scrie coduri bine, dar şi repede. Pentru că termenele-limită pentru dezoltarea unor produse nu trebuie să fie ratate.
Târgurile de cariere din domeniul IT se transformă în adevărate competiţii între programatori. Companiile îi pun pe candidaţi sa îşi demonstreze pe loc competenţele. Câştigătorii primesc atât bani, cât şi contracte de muncă.
Corina Brândușan, PR manager - Târgul de Cariere: „Premiul cel mare este de 500 de euro, pentru cel mai rapid candidat vom oferi acest premiu. Cei mai pricepuți, cei mai buni programatori au șansa să fie angajați”
Candidaţii preferă acest mod de recrutare. Spun că e mai ușor să arăți ce știi să faci decât să redactezi un CV sau să scrii o scrisoare de intenție.
Andrei, un student în anul doi la Facultatea de Informatică, a acceptat provocarea unei companii de profil și a încercat să arate că e rapid și cunoaște noțiuni despre programare.
A avut la dispoziție jumatate de ora ca sa dezvolte un joc online.
Andrei Apostol: „Neașteptat de dificil, mai ales fiindcă eram limitat și de timp. Cumva, simulează condițiile de muncă și am vrut să văd cum mă descurc”.
La târgul de cariere organizat în Iaşi pe parcursul a două zile au fost scoase la concurs peste o mie de locuri de muncă, la care se adaugă perioadele de stagiu, colaborările şi practica. Sunt recrutaţi inclusiv studenţi.
Adrian Murariu, PR -ul unei firme de IT: „De la o 1000 la 2000 de persoane. Cu siguranță nu vom găsi o asemenea cantitate de resurse umane în Iași, dar, bineînțeles, aici e focusul”.
Pentru cei care abia încep să lucreze în acest domeniu, salariile pleacă de la 500 de euro. Cei care au experiența pot câştiga câteva mii de euro.