Buletinele de vot pe care ar fi trebuit să punem ștampila duminica trecută vor fi distruse. Mai mult decât atât, personalul de la secțiile de votare va fi plătit, chiar dacă alegerile nu s-au mai ținut. Așa că, acum, autoritățile județene trebuie să "scape" de sute de mii de buletine de vot, dar și de alte materiale. În Gorj, de exemplu, au ajuns peste 300 de mii de buletine, însă toate au fost ridicate spre a fi arhivate o scurtă perioadă, după care vor fi distruse.
După ce au fost depozitate mai bine de o săptămână, sub pază, la sediul biroului electoral județean Gorj, toate materialele destinate celui de-al doilea tur de alegeri prezidențiale au fost ridicate de către autorități.
„Săptămână trecută, la nivelul BEJ Gorj, au ajuns peste 3 sute de mii de buletine de vot, însă, pentru că turul al doilea al alegerilor prezidențiale nu a mai avut loc, în acest moment, sacii cu buletine de vot sunt urcați în dubă și duși pentru a fi distruși”, transmite Anamaria Ianc, jurnalist Digi24.
„Biroul Electoral Central a dispus către Birourile Electorale Județene, instituțiile prefectului și primării ca toate materialele ce erau pregătite pentru organizarea turului II de alegeri pentru președintele României să fie duse spre arhivare și apoi spre distrugere către tribunalele competente”, spune Virgil Drăgușin, prefectul județului Gorj.
Mai mult decât atât, cei din secțiile de vot vor fi răsplătiți, chiar dacă duminică cetățenii nu au mai pus ștampila pe viitorul președinte al României.
„Pentru turul 2 erau plătiți, remunerați pentru 3 zile de activitate. Faptul că acest lucru nu s-a organizat, dar atât informaticienii, operatorii de calculator, cât și președinții și locțiitorii secțiilor de vot au trebuit să se deplaseze către BEJ, pentru a-și preda terminalele informatice pe care le-au utilizat în precedentele tururi de scrutin, probabil că, din aceste motive, tot BEC a dispus ca aceștia să fie remunerați o singură zi”, mai spune prefectul județului Gorj.
Indiferent unde vor ajunge buletinele vechi, oamenii se întreabă ce nume vor fi pe următoarele buletine de vot.
„În orice caz, nu e ceva normal! Nu se știe ce vor face ei cu ele”, spune un domn.
„Probabil că se topesc, nu? Da, fac altele la fel, cu alte persoane bănuiesc, se mai schimbă persoanele”, e de părere un alt bărbat.
„Fac altele, să vedem... Bine că acum nu o să mai fie nici candidații respectivi”, e convins un alt localnic din Târgu Jiu.
Alegerile prezidențiale vor fi reluate de la zero, iar data urmează să fie stabilită în perioada următoare.
reporter: Anamaria Ianc
operator: Ionuț Voinea
Editor : Izabela Zaharia