Când inteligența artificială câștigă alegerile

Data publicării:
161211_ALEGERI_BUCURESTI_11_INQUAM_Octav_Ganea_

Ies la lumină oamenii şi banii din spatele celor mai controversate alegeri de anul trecut. Un milionar care a finanţat campania lui Trump este şi în spatele Brexitului. Taberei Leave, Robert Mercer nu i-a oferit finanţare, ci un serviciu de nepreţuit. Compania lui a oferit consultanţă pentru construirea unei baze de date cu votanţii nehotărâţi de pe Facebook. Cu ajutorul inteligenţei artificiale li s-a făcut fiecăruia un profil de personalitate bazat pe datele strânse online, apoi tabăra Leave le-a trimis ţintit informaţii care să-i convingă să voteze pentru ieşirea din UE. Miliardarul este un apropiat al lui Farage, iar ajutorul lui iese la lumină abia acum fiindcă serviciul oferit taberei Leave nu a fost raportat comisiei electorale.

Unul dintre co-fondatorii taberei Leave se lăuda pe Twitter că Inteligenţa Artificială le-a câştigat alegerile. Succesul l-a pus pe seama Cambridge Analytica, o companie de analiză a datelor online ce funcţionează sub umbrela grupului SCL, specializat în schimbarea comportamentelor prin comunicare, cu 25 de ani de experienţă în strategii electorale şi operaţiuni de informare în zone de război. Grupul se ocupă cu ceea ce în cercurile militare se numesc psyops sau operaţiuni psihologice. Alţii îi spun simplu - propagandă.

În spatele Cambridge Analytica e Robert Mercer, un milionar care a făcut la IBM pionierat în dezvoltarea inteligenţei artificiale, apoi a făcut o avere din tradingul automatizat pe burse. A oferit 13,5 milioane de dolari campaniei lui Donald Trump şi 10 milioane pentru fondarea site-ului de ştiri Breitbart, o platformă de extremă dreapta acuzată că ar răspândi informaţii false.

Acelaşi Robert Mercer a fost şi în spatele Brexit-ului, a aflat the Guardian. Directorul de comunicare al taberei Leave a explicat că Mercer îi e prieten bun lui Nigel Farage şi că acesta i-a oferit serviciile firmei sale Cambridge Analytica fiindcă împărtăşeau un scop comun. Din reţelele de socializare s-au adunat date despre mai bine de un milion de britanici, cărora li s-au construit profile psihologice. Pe baza lor tabăra Leave le-a trimis apoi reclame croite după personalitatea fiecăruia. Directorul de comunicare al taberei Leave arată că like-urile de pe Facebook le-au fost cea mai puternică armă. Folosind inteligenţa artificială, poţi afla cum gândeşte fiecare utilizator şi cum îl poţi convinge. Mai mult, prietenii lui probabil îi seamănă, aşa că reclamele sunt trimise şi către ei; Apoi sunt monitorizaţi automat pentru a vedea efectele, iar soft-ul devine din ce în ce mai capabil să inoculeze în rândul maselor ideile dorite de emiţător.

Donald Trump le-a dat 6 milioane de dolari celor de la Cambridge Analytica, şi în timpul alegerilor, spune siteul companiei, s-au adunat informaţii despre toţi cei 220 de milioane de votanţi din America. Tabăra Leave a primit serviciile gratuit. Legea britanică spune că orice donaţie de servicii în valoare de peste 7.500 de lire trebuie raportată însă Tabăra Leave spune că nu a anunţat oficial consultanţa oferită de firma lui Mercer fiindcă îi era un partener strategic.

Washington Post a aflat că biroul din Washington al Cambridge Analytica se extinde şi angajează oameni pe repede înainte tocmai fiindcă s-ar pregăti să primească o serie de contracte cu administraţia Trump. Un specialist în propaganda al Universităţii Sheffield explică - întâi au fost inginerii unui rezultat politic, acum profită de pe urma lui.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Femeile se pot pensiona anticipat în 2025 în condiții mai avantajoase. Ce prevede noua lege a pensiilor
Digi FM
David Popovici a fost agresat de antrenoarea de înot: „Mă jignea sau mă trăgea de păr”
Pro FM
Fostul bodyguard al lui Whitney Houston, tentat să „renunțe la tot” de dragul cântăreței: „Siguranța ei era...
Film Now
Hugh Jackman, alături de fiul său, în vacanță, în Australia. Copiii actorului încearcă să se adapteze la noua...
Adevarul
Unde își mută românii firmele și ce facilități fiscale au alte state
Newsweek
Cea mai rea veste de la Casa de Pensii. „Lucrăm, dar nu facem plăți”. 2.500.000 pensionari, afectați
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Kevin Sorbo, protagonistul serialului Hercule, spune că a fost pus pe "lista neagră" de la Hollywood din...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025