Ministrul Educaţiei, Daniel David, se declară împotriva introducerii de materii noi în învăţământul preuniversitar, spunând că educaţia de mediu, educaţia juridică sau cea financiară pot fi învăţate şi în cadrul materiilor clasice. În opinia lui, problema o constituie metodele de predare, care nu sunt suficient de eficiente, şi manualele, care nu sunt suficient de prietenoase cu elevii, deși au conţinut bun.
Daniel David a fost întrebat vineri, la Antena 3 CNN, ce materii noi ar trebui introduse în învăţământul preuniversitar.
„Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi. Mi se pare o greşeală toată atitudinea din ultimii ani, fiecare vine şi introduce câte o materie: educaţie de mediu, educaţie juridică, educaţie financiară, educaţie pe sustenabilitate. Sigur că toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, fiindcă în momentul ăla tot noi ne plângem că copiii au prea multe ore şi prea multe materii. Cred că de multe ori în materiile clasice şi în ariile pe care le avem putem avea unităţi de învăţare focalizate pe tema asta. Problema că fiecare vrea o materie nouă”, a declarat ministrul Educaţiei, potrivit News.ro.
El a mai fost întrebat cum va face ca elevii să aibă o programă mai puţin încărcată şi să înveţe mai degrabă lucruri folositoare pentru piaţa muncii decât teorie.
„Eu cred că trebuie să înveţe şi teorie şi cultură, fiindcă asta creează oameni care au sensuri şi semnificaţii în viaţă, sunt mai puţini manipulabili, sunt mai puţini sensibili la teorii conspiraţioniste. Teoria este importantă dacă o faci adecvat, dar este drept că în competenţe, pe lângă cunoştinţele astea declarative, teoretice, trebuie să ai o zonă foarte puternică de cunoştinţe procedurale, ce ştii să faci, ce este important în viaţă ce este important pentru un anumit domeniu”, a explicat Daniel David.
Metode de predare ineficiente
Ministrul a menţionat că cel mai probabil metodele de predare nu sunt suficient de eficiente.
„Eu cred în acest moment că conţinuturile pe care le avem sunt destul de bine gândite şi organizate. Nu spun că nu mai putem lucra la ele, dar nu cu schimbări majore. Problema noastră după mine, dar sigur voi discuta lucrul ăsta cu experţii pe care o să-i am în această zonă, după mine problema majoră ţine de altceva. Nu ştim să predăm bine conţinuturile bune pe care le-am stabilit. Adică metodele de predare nu sunt suficient de eficiente şi poate manualele nu sunt suficient de prietenoase. De aceea, dacă această ipoteză a mea se va confirma, eu uitându-mă un pic şi văzând de exemplu că la multe teste internaţionale conţinuturile noastre se suprapun foarte bine peste itemii testului, de multe ori mai bine decât suprapunerea pe care o avem în Finlanda şi cu toate astea performanţa noastră este mai slabă. Oare de ce? Fiindcă nu predăm bine acele conţinuturi şi acţiunea noastră va fi aici. Hai să predăm un pic lucrurile altfel, să avem manuale mai prietenoase, ca acele cunoştinţe să devină cu adevărat competenţe”, a mai declarat Daniel David.
Întrebat dacă acest lucru va însemna şi un proces de evaluare a cadrelor didactice, ministrul Educaţiei a răspuns: „Voi demara în primul rând şi voi crea oportunităţi pentru training, pentru noi modalităţi de predare, modalităţi moderne de predare”.
Editor : B.P.