Americanii continuă să aibă o strategie aparte când vine vorba despre noua generaţie Ford GT. Cei care vor în garaj supercarul trebuie să se înscrie până pe data de 12 mai pe un fel de listă de aşteptare, disponibilă online. Asta deoarece constructorul va produce un număr limitat de exemplare.
Partea uşoară se opreşte aici. Viitorii clienţi trebuie să treacă adevărate teste pentru a fi eligibili pentru noul Ford GT.
De exemplu, vor merge la un interviu în faţa reprezentanţilor companiei, pentru a demonstra ataşamentul lor faţă de valorile Ford, dar şi pentru a explica de ce vor să aibă acest model. De menţionat că proprietarii vechiului GT vor pleca din poziţie de favoriţi. Şi, exact ca la audiţii pentru admiterea la o facultate prestigioasă de arte, doritorii vor trimite un material video prin care să le arate celor de la Ford că merită să devină posesorii supercarului.
Ford GT va avea un motor V6 EcoBoost de 3.5 litri, care va dezvolta peste 600 cai putere.
Atât pentru astăzi. Nu uitaţi să intraţi pe pagina de Facebook LaVolan pentru ultimele informaţii din industria auto. Iar Bogdan Mirică vă invită La Volan, sâmbătă, de la ora 10.30.