Preşedintele chinez Xi Jinping l-a primit joi pe fostul secretar de stat american Henry Kissinger, aflat în vizită la Beijing, a transmis televiziunea de stat CCTV, fără a furniza alte detalii.
Henry Kissinger, în vârstă de 100 de ani, a avut o contribuţie importantă la apropierea dintre China şi SUA, în deceniul 1970. În iulie 1971, când era consilier naţional pentru securitatea SUA, el s-a deplasat în secret la Beijing pentru a pregăti stabilirea de legături diplomatice cu Washingtonul şi pentru a deschide calea vizitei istorice a preşedintelui american Richard Nixon în China din 1972.
Vizita sa de acum are loc în contextul unor relaţii chino-americane încordate; disensiunile în relaţiile bilaterale continuă deşi la Beijing au ajuns recent înalţi oficiali americani - secretarul de stat Antony Blinken, şefa Trezoreriei, Janet Yellen, şi reprezentantul Washingtonului pentru probleme climatice, John Kerry.
Ministrul apărării, Li Shangfu, şi diplomatul chinez cu rangul cel mai înalt, Wang Yi, s-au întâlnit de asemenea cu Kissinger marţi, respectiv miercuri.
Editor : B.P.