„Comisia consideră că Serbia a îndeplinit criteriile prioritare, constând în a adopta măsuri în vederea unei ameliorări vizibile şi durabile ale relaţiilor sale cu Kosovo”, afirmă Comisia, într-un raport transmis miniştrilor de Externe din UE.
„Ca atare, Comisia recomandă deschiderea negocierilor cu Serbia în vederea unei aderări la Uniune”, se arată în document, potrivit Mediafax.
Miniștrii de Externe din UE se vor pronunța asupra deschiderii negocierilor cu Belgradul în cursul zilei de luni, informează BBC.
Recomandarea Comisiei Europene a venit la scurt timp după ce Guvernul Serbiei a aprobase, în ședință extraordinară, semnarea acordului de normalizare a relațiilor cu Kosovo.
România nu trebuie să rămână în afara evoluțiilor din relația dintre Belgrad și Priștina și este necesar ca în Parlament să se discute, în următoarele săptămâni, despre oportunitatea recunoașterii independenței Kosovo, a declarat vineri, la Digi24, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean.
În ceea ce privește poziția României, Titus Corlățean a spus că următorul pas ar trebui să fie o discuție în Parlament despre independența Kosovo. „O eventuală decizie de recunoaștere implică un dialog politic în România, implică o discuție în Parlament, pentru că Parlamentul a adoptat, anterior, o decizie de nerecunoaștere. Implică un dialog Președinție-Guvern. Simt nevoia, într-o perioadă foarte rapidă, a unei discuții în Parlament. În următoarele săptămâni”, a declarat Titus Corlățean.