Ungaria pierde un miliard de euro din fonduri europene și alte 19 miliarde sunt înghețate, din cauza lui Viktor Orban

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0949028673
Premierul maghiar, Viktor Orban. Foto: Profimedia Images

Ungaria a pierdut în mod oficial miercuri un miliard de euro din fonduri europene, îngheţate din cauza unor încălcări ale statului de drept reproşate Budapestei, a indicat Comisia Europeană, o premieră în Uniunea Europeană, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Bruxellesul declanşase în primăvara lui 2022 mecanismul de condiţionalitate împotriva Ungariei, o procedură prin care au fost suspendate unele livrări de fonduri.

Comisia exprimase atunci „îngrijorări serioase” cu privire la utilizarea de către Ungaria a bugetului UE, legate de condiţiile de atribuire a contractelor publice, precum şi de o lipsă de control şi transparenţă.

Budapesta a întreprins între timp reforme care au permis deblocarea unei părţi din fonduri, dar 19 miliarde rămân îngheţate în cadrul a diferite proceduri.

„În virtutea reglementării privind condiţionalitatea, (...) prima tranşă' din fondurile suspendate, în sumă de 1,04 miliarde de euro, a expirat la sfârşitul lui 2024”, a precizat Comisia pentru AFP.

Într-un raport din iulie, Comisia a apreciat că Ungaria nu respecta normele democratice din UE mai ales în materie de corupţie, finanţare politică, conflicte de interese şi independenţa media.

Prim-ministrul Viktor Orban a promis că se va „bate” pentru a proteja banii „care sunt ai noştri”.

„Ei încearcă în mod constant să le ia banii ungurilor prin diverse mijloace şi pentru motive diverse”, a afirmat Orban în decembrie, ameninţând cu blocarea bugetului multianual al UE.

În acest context, noul rival al lui Orban, Peter Magyar, al cărui partid este creditat de unele sondaje cu un avans, a chemat miercuri la devansarea alegerilor legislative, prevăzute pentru primăvara lui 2026.

„Timpul presează. Să devansăm data alegerilor pentru ca ţara să nu piardă încă un an în mod inutil. Să aducem acasă miliardele pe care ni le datorează Uniunea Europeană'”, a spus el în urările pentru 2025.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Comoara energetică a Balcanilor care stârnește Rusia și SUA. Unde zac îngropate peste două miliarde de euro
Digi FM
Ce pensie are Angela Merkel, după 16 ani la conducerea Germaniei
Pro FM
Fostul bodyguard al lui Whitney Houston, tentat să „renunțe la tot” de dragul cântăreței: „Siguranța ei era...
Film Now
Hugh Jackman, alături de fiul său, în vacanță, în Australia. Copiii actorului încearcă să se adapteze la noua...
Adevarul
Un șofer a urcat cu un BMW pe pârtie, la Borșa. Reacția internauților: „Întrebarea e ce caută oamenii cu...
Newsweek
Ministrul de Finanțe, vești proaste despre pensii în 2025. Ce șanse sunt să mai crească? Și când?
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Kevin Sorbo, protagonistul serialului Hercule, spune că a fost pus pe "lista neagră" de la Hollywood din...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025