UE a plafonat preţul petrolului livrat de Rusia la 60 de dolari barilul. Cum se aplică sancțiunea

Data actualizării: Data publicării:
steagurile ue si rusia incadreaza un butoi cu petrol
A intrat în vigoare interdicția de vânzare a petrolului rusesc în țările care plafonează prețul. Foto: Profimedia

Cele 27 de state membre ale UE au definitivat vineri un acord ce prevede plafonarea preţului petrolului pe care Rusia îl va livra statelor terţe la 60 de dolari barilul. Măsura se va aplica prin impunerea ei companiilor care furnizează servicii de transport sau de asigurări pentru livrarea acestui petrol.

Această înţelegere fusese convenită joi de UE, în coordonare cu aliaţii din G7, în special SUA şi Marea Britanie, dar Polonia nu îşi dăduse acordul, cerând stabilirea unui plafon mai redus, unele surse menţionând 30 de dolari pe baril. În final, Varşovia a acceptat vineri plafonul de 60 de dolari barilul, anunță AFP, potrivit Agerpres.

Plafonarea prețului, ce are ca obiectiv să reducă veniturile Rusiei în contextul războiului purtat de aceasta contra Ucrainei, este complementară embargoului european asupra petrolului rusesc importat pe cale maritimă şi care intră în vigoare luni.

Concret, prin această plafonare UE interzice companiilor europene implicate în livrarea petrolului rusesc pe cale maritimă (companii de transport, de asigurări etc.) să-şi ofere serviciile dacă petrolul livrat depăşeşte pragul de 60 de dolari barilul.

Cotaţia petrolului rusesc în prezent este de circa 65 de dolari barilul, aşadar această măsură va avea cel puţin deocamdată un impact limitat asupra exporturilor ruseşti de petrol.

Pentru situaţia în care preţul petrolului rusesc ar scădea sub 60 de dolari barilul, măsura stabilită de UE prevede stabilirea unui prag de 5% sub preţul pieţei, astfel încât Rusia să nu fie totuşi determinată să-şi sisteze exporturile de petrol, perturbând astfel piaţa şi antrenând o creştere a cotaţiilor petrolului care mai departe prin efectele sale să afecteze economiile occidentale.

Cu toate acestea, unii experţi se tem de o destabilizare a pieţei mondiale a petrolului, o necunoscută fiind şi reacţia ţărilor OPEC. De partea sa, Rusia a avertizat deja că nu va livra petrol ţărilor care îi impun plafoane tarifare.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”