Deputații ruși au aprobat o creștere impresionantă a cheltuielilor militare anul viitor. Care este procentul alocării

Data actualizării: Data publicării:
buget militar rusia
Foto: Shutterstock

Deputaţii ruşi au validat joi, în cea de a treia şi ultima lectură, proiectul de lege a bugetului aferent perioadei 2025-2027, care prevede o creştere cu 30% a cheltuielilor militare în 2025, în plină intensificare a războiului din Ucraina.

Începând din 2022, Kremlinul a reorientat larg economia rusă către efortul de război şi şi-a dezvoltat rapid complexul militaro-industrial, prin recrutarea a sute de mii de angajaţi noi, o strategie care a condus la o creştere a inflaţiei, scrie AFP preluată de News.ro.

Potrivit textului adoptat joi de către deputaţi în Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, cheltuielile cu apărarea urmează să atingă în 2025 aproape 13.500 de miliarde de ruble (aproximativ 127 de miliarde de euro), reprezentând 6% din PIB al Rusiei.

În total, cel puţin 40% din bugetul federal din 2025 urmează să fie alocat apărării şi securităţii naţionale.

Bugetul militar naţional rus a „explodat” în decursul acestui an cu aproape 70% reprezentând, împreună cu investiţii în domeniul securităţii, 8,7% din PIB, potrivit preşedintelui Vladimir Putin, o premieră în Rusia de la căderea fostei Uniuni Sovietice (URSS) în urmă cu peste 30 de ani.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri