Twitter a suspendat săptămâna aceasta mai multe conturi al căror scop aparent era distribuirea mesajelor fostului preşedinte Donald Trump, care a fost interzis definitiv pe platforma socială în ianuarie, în urma violențelor de la Capitoliu, notează AFP, preluată de Agerpres.
Reţeaua socială a confirmat joi că a intervenit împotriva profilurilor respective, după mai multe articole apărute în presa americană despre aceste conturi care au difuzat afirmaţii preluate de pe blogul omului de afaceri, "From the desk of Donald Trump" (De la biroul lui Donald Trump), proaspăt lansat în spațiul online.
Fostul şef de stat a fost blocat pe Twitter la începutul acestui an, pentru că a încurajat asaltul asupra Capitoliului de către o mulţime de partizani ai săi în cursul ceremoniei de certificare a victoriei lui Joe Biden, la 6 ianuarie.
"După cum precizează regulamentul nostru privind încercările de a se sustrage excluderii, luăm măsuri împotriva conturilor a căror intenţie aparentă este de a înlocui sau promova conţinuturi afiliate unui cont suspendat", a detaliat un purtător de cuvânt al companiei californiene.
Platforma l-a suspendat iniţial temporar, înainte de a face sancţiunea permanentă.
Jack Dorsey, fondatorul şi directorul general al Twitter, îşi motivase hotărârea pe profilul său. El a spus că a fost decizia "corectă", dar ea a reprezentat, totuşi, un "eşec în promovarea unei conversaţii sănătoase".
Trump, blocat pe rețelele sociale
Majoritatea reţelelor sociale importante au luat măsuri similare, dar natura lor temporară sau definitivă nu a fost încă decisă.
YouTube (Google) a indicat că aşteaptă ca riscul de violenţă să scadă.
Facebook s-a încredinţat consiliul său de supraveghere, însă tânăra instanţă a trimis mingea înapoi în terenul grupului, solicitându-i acestuia să decidă în termen de şase luni dacă Donald Trump poate reveni şi când, în caz afirmativ.
Membrii internaţionali ai acestui tip de "curte supremă" au recunoscut însă necesitatea de a-l bloca.
Donald Trump avea circa 89 de milioane de abonaţi pe Twitter, 35 de milioane pe Facebook şi 24 de milioane pe Instagram înainte de a fi interzis.
Pe site-ul său, el continuă să susţină că alegerile i-au fost "furate" prin "fraude" masive, fără nicio dovadă.
Editor : B.P.