Rusia se opune ideii lui Trump de trimitere de trupe europene de menținere a păcii în Ucraina

Data publicării:
profimedia-0945421563
Războiul din Ucraina durează de aproape trei ani și a făcut sute de mii de victime. Foto: Profimedia Images

Rusia se opune eventualei desfăşurări a unui contingent european în Ucraina în cazul unei păci cu Moscova, a declarat luni şeful diplomaţiei, Serghei Lavrov, într-un moment în care europenii şi americanii se gândesc la situaţia post-conflict, informează AFP, preluată de news.ro.

„Cu siguranţă nu suntem mulţumiţi de propunerile făcute în numele reprezentanţilor echipei preşedintelui ales Donald Trump de a amâna cu 20 de ani aderarea Ucrainei la NATO şi de a introduce în Ucraina un contingent de menţinere a păcii format din forţe britanice şi europene”, a declarat Serghei Lavrov agenţiei de stat TASS.

De câteva săptămâni, se speculează cu privire la posibilele negocieri viitoare de pace, după aproape trei ani de conflict care a făcut sute de mii de morţi şi răniţi. Printre ideile explorate de cancelariile europene şi de Washington se numără cea a desfăşurării unui contingent militar european în Ucraina, de-a lungul liniei frontului, care se întinde pe aproximativ 1.000 km. Această idee, menţionată de liderii Franţei (Emmanuel Macron) şi Poloniei (Donald Tusk) la Varşovia, la jumătatea lunii decembrie, ar putea implica armatele unor ţări membre ale NATO sau ale unor ţări cu arme nucleare, precum Franţa şi Regatul Unit.

„Este evident prematur să vorbim (...) despre forţe de menţinere a păcii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în 16 decembrie. Europenii se tem de o dezangajare a SUA din conflictul din Ucraina sau chiar de presiuni din partea Washingtonului pentru un acord de pace în detrimentul Kievului, odată cu revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, la 20 ianuarie. Preşedintele american ales a făcut apel la o „încetare imediată a focului”, promiţând că va putea obţine un acord de pace „în douăzeci şi patru de ore”, fără a-şi detalia vreodată planul.

La rândul său, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că doreşte mai multe livrări de arme şi garanţii de securitate din partea aliaţilor săi occidentali înainte de orice negocieri cu Moscova, în timp ce Vladimir Putin cere în continuare capitularea Ucrainei, renunţarea la aderarea la NATO a Kievului şi păstrarea de către Rusia a teritoriilor ucrainene pe care le-a anexat.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fiica generalului de 101 ani, Radu Theodoru, dezvăluiri uluitoare despre tatăl său: Ruşii i-au...
Digi FM
O femeie din Baia Mare a devenit mamă de gemeni la 57 de ani: „Este ceva magic, am fost foarte încântată!” Ea...
Pro FM
Iubita lui Liam Payne, cinci luni de durere de la pierderea artistului: „Vorbesc despre el la prezent. E greu...
Film Now
O recunoști pe actrița cu carieră legendară și trei Globuri de Aur? Pozată alături de asistentul ei, la o zi...
Adevarul
Cât costă un penthouse în București, zona Aviației. „Asta e cumva la mansarda unui bloc comunist?”
Newsweek
Cine ia 950 lei în plus la pensie în aprilie? Lista beneficiilor pe care pensionarii le iau în 2025
Digi FM
Cristina Cioran, primele declarații după ce tatăl copiilor ei a fost reținut într-un dosar de trafic de...
Digi World
Alimentele care-ți strică dinții la fel de tare ca zahărul. Le consumi des, dar nu te gândești la impactul...
Digi Animal World
Panică pe aeroportul din Boston! O femeie a fost înțepată de un scorpion când își ridica bagajul
Film Now
Adevărul întunecat despre Stephen Collins, părintele perfect din "Al 7-lea cer", și acuzațiile de abuz care...
UTV
Irina Shayk a întors toate privile la Carnavalul de la Rio de Janeiro