Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden regretă că s-a retras din campania electorală prezidenţială din acest an şi crede că l-ar fi învins pe Donald Trump în alegerile de luna trecută, în pofida sondajelor defavorabile, declară surse de la Casa Albă, citate de The Guardian.
Joe Biden a declarat că a făcut o greşeală alegându-l pe Merrick Garland ca secretar al Justiţiei şi consideră că fostul judecător de la o Curte de Apel a întârziat să-l inculpe pe Donald Trump cu privire la rolul pe care l-a jucat în insurecţia de la 6 ianuarie 2021, dar l-a inculpat pe fiul său, Hunter Biden
Aceste reflecţii amare sunt dezvăluite într-un profil publicat de cotidianul The Washington Post cu trei trei săptămâni înainte de încheierea mandatului şi sunt cele mai clare cu privire la faptul că Biden crede că a comis o greşeală, retrăgându-şi candidatura, în iulie, după o dezbatere lamentabilă cu rivalul său.
El a făcut atunci un pas înapoi şi a fost înlocuit cu Kamala Harris, în urma unor presiuni ale democraţilor care invocau sondaje ce arătau că avea să fie învins aproape sigur de Trump.
Candidatura lui Harris a dus la o creştere a entuziasmului alegătorilor şi o redresare în sondaje, dar s-a soldat cu o înfrângere zdrobitoare atât în Colegiul Electoral, cât şi la votul popular.
Biden şi colaboratorii au avut grijă să nu o acuze pe Harris, însă se pare că ei cred că rezultatul alegerilor ar fi fost altul dacă ar fi rămas în cursa la fotoliul de la Casa Albă, potrivit WP.
Numeroşi susţinători ai lui Harris contestă acest lucru şi-l acuză pe preşedinte că a aşteptat prea mult să se retragă şi că i-a lăsat astfel prea puţin timp Kamalei Harris în vederea unei campanii eficiente.
Ei îl acuză de faptul că voind un al doilea mandat şi-a încălcat promisiunea de campanie din 2020 de a fi o figură „de tranziţie” care să predea ştafeta după un mandat şi după ce îndepărta ţara de preşedinţia lui Trump.
„Biden a făcut campanie promiţând să fie un preşedinte de tranziţie cu un singur mandat după care să predea altei generaţii”, a declarat pentru WP senatorul democrat din Connecticut Richard Blumenthal.
Poziţia lui Biden faţă de Garland surprinde puternic, după ce l-a nominalizat la o zi după luarea cu asalt a Capitoloiului, în 6 ianuarie 2021.
El spunea atunci că Garland avea să restabilească „onoarea, integritatea şi independenţa” Departamentului Justiţiei, politizat de Trump în mandatul său.
„Nu-mi eşti loial mie. Eşti loial Constituţiei, poporului, acestei naţiuni”, i-a spus el la învestirea în funcţie.
Editor : M.B.