Administrația președintelui american Joe Biden ar putea schimba întreaga politică a SUA și să oprească astfel livrările de armament ofensiv către Arabia Saudită, permițând doar livrarea de arme „defensive”, arată surse ale agenției Reuter, citate de Agerpres.
Patru persoane care cunosc atitudinea noii administraţii de la Washington susţin că oficialii evaluează gama de echipamente militare şi instruirea furnizată armatei saudite, pentru a stabili ce anume poate fi considerat defensiv.
Ar putea fi anulate acorduri din trecut care constituie ameninţări pentru drepturile omului și s-ar putea însă merge mai departe, prin limitarea obiectului contractelor viitoare.
O purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat american a declarat că „ne concentrăm asupra încheierii conflictului din Yemen, dar ne asigurăm în acelaşi timp că Arabia Saudită dispune de tot ce este necesar pentru a-şi apăra teritoriul şi poporul”. Ea a adăugat că Biden a promis că va înceta sprijinul militar pentru campania militară condusă de saudiţi împotriva rebelilor Houthi.
Totodată, un funcţionar parlamentar la curent cu problema afirmă că oamenii preşedintelui "încearcă să afle care este delimitarea între arme ofensive şi material defensiv".
Citiți și: Raport desecretizat: Prinţul saudit Muhammad bin Salman ar fi ordonat capturarea sau uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi
Arabia Saudită are probleme grave legate de drepturile omului, dar este totodată şi unul din cei mai apropiaţi aliaţi ai Statelor Unite, reaminteşte Reuters.
Președintele american a discutat joi telefonic pentru prima oară cu regele Salman al Arabiei Saudite, în cadrul căreia a subliniat „importanța pe care SUA o acordă ”drepturilor omului și statului de drept”. Biden l-a sunat pe Regele Salman după ce a citit un raport privind uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi.
Editor : I.C