Rusia vrea să îngheţe sau să reducă producţia de petrol

Data actualizării: Data publicării:
Conferinta anuala Vladimir Putin_kremlin (8)

Preşedintele Rusiei participă la Istanbul la congresul mondial al energiei şi s-a întâlnit cu omologul său turc, Recep Erdogan. Întâlnirea dintre cei doi lideri este a treia de la normalizarea relaţiilor, care au fost întrerupte în noimebrie anul trecut, după ce armata turcă a doborât un avion de luptă rusesc în spaţiul aerian de la graniţa cu Siria.

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei: „În situaţia actuală, noi credem că o îngheţare a producţiei de petrol sau chiar reduceri ale producţiei de petrol sunt mai mult ca sigur singurele decizii potrivite pentru a menţine stabilitatea în sectorul energetic global. Supraproducţia globală de resurse energetice va conduce inevitabil la scăderea preţurilor şi la salturi imprevizibile ale acestora. Iar acestea vor afecta eventual atât producătorii, cât şi consumatorii”.

Recep Erdogan, preşedintele Turciei: „Acţiunea noastră cu privire la proiectul TurkStream, care îşi propune să transfere gazul natural pe care îl cumpărăm deja din conductele din Balcani, direct din Rusia prin Marea Neagră, continuă. Abordăm acest subiect în manieră pozitivă. Un alt domeniu important pentru noi este energia nucleară. Am semnat un acord cu Rusia pentru a construi o centrală nucleară în Akkuyu. De asemenea, am semnat o înţelegere cu Japonia pentru proiectul de centrală nucleară Sinop. Acum, analizăm proiectul pentru o a treia centrală nucleară”.

Miniştrii din unele dintre cele mai mari state producătoare de petrol s-au reunit în această săptămână în Turcia pentru a discuta soluţii pentru reducerea excesului de ofertă din ultimii doi ani, potrivit news.ro. 

Cu un preţ al petrolului Brent de circa 52 de dolari pe baril, mai puţin de jumătate din preţul înregistrat la jumătatea anului 2014, ţări producătoare din Arabia Saudită şi până în Rusia sunt supuse unor presiuni economice mari.

Luna trecută, la Alger, statele OPEC au anunţat că renunţă la producţia de petrol fără restricţii, ceea ce a contribuit la creşterea cotaţiilor.

„Nu este de neconceput ca preţul petrolului să ajungă la 60 de dolari pe baril până la sfârşitul acestui an”, a afirmat ministrul saudit al Energiei şi Industriei, Khalid Al-Falih, la Istanbul.

Ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, a declarat luni că Rusia ar prefera îngheţarea producţiei la nivelul actual, în locul unei reduceri.

Rusia a produs în octombrie 11,2 milioane de barili de petrol pe zi, depăşind un nivel record post-sovietic de 11,1 milioane de barili pe zi atins în luna precedentă, potrivit datelor preliminare ale Ministerului Energiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trump spune că va redenumi Golful Mexic în „Golful Americii” și nu exclude utilizarea forței militare pentru...
Digi FM
Nicolas Cage și tânăra lui soție, eleganți la gala Globurilor de Aur. Actorul împlinește astăzi 61 de ani
Pro FM
Adevărul despre „despărțirea de un an” a lui Jay-Z și Beyonce. S-a zvonit că rapperul s-a întâlnit pentru...
Film Now
Jeremy Strong, viral pe rețelele sociale cu ținuta de la Globurile de Aur. Anne Hathaway: Scumpule, nu sunt...
Adevarul
Un fost membru POT acuză partidul că îi fură banii de pe card. „M-au scos de pe grup, dar banii mi se iau în...
Newsweek
Pensiile pe ianuarie se distribuie de mâine. În ce zi primesc pensionarii banii? Val de vești rele
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez sunt oficial divorţaţi. La ce înțelegere au ajuns cu privire la averea lor
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Cel mai puternic protector al Pamelei Anderson. Fiul ei, despre misiunea de a o ajuta să-și reinventeze...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...