Patriarhul Kirill a binecuvântat icoane și cruci care vor fi gravate cu inițialele lui Putin și trimise militarilor ruși de Crăciun

Data publicării:
putin si patriarhul kirill
Foto: Președintele Rusiei Vladimir Putin și Patriarhul Ortodox al Rusiei Kirill, la slujba de Crăciun de la catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova / Sursa foto: Profimedia Images

Patriarhul Bisericii Ortodoxe a Rusiei a binecuvântat icoane și cruci care vor fi gravate cu inițialele lui Vladimir Putin și trimise militarilor de pe frontul din Ucraina. Acesta a declarat marți că lumea occidentală disprețuiește Rusia și „calea sa alternativă de dezvoltare civilizată”. Creștinii ortodocși din Rusia sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie, conform calendarului iulian, notează Reuters.

Patriarhul Kirill, un susținător entuziast al invadării Ucrainei de către Rusia, a binecuvântat icoane și cruci care urmează să fie gravate cu inițialele lui Vladimir Putin și trimise militarilor în războiul de 34 de luni din Ucraina, la o slujbă la care a participat și președintele Federației Ruse, au transmis agențiile de presă ruse, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Rusia prezintă o provocare pentru țările puternice, dar nu datorită capacităților sau puterii sale nucleare, a spus Kirill, potrivit agențiilor de presă.

„Ne urăsc pentru că oferim o cale diferită, alternativă, de dezvoltare civilizată”, a spus Patriarhul la catedrala Hristos Mântuitorul, care a fost reconstruită pe locul unei piscine în anii 1990, după ce dictatorul sovietic Iosif Stalin a demolat-o în anii 1930.

Occidentul era în colaps moral, a mai spus el, dar Rusia a arătat lumii cum să îmbine știința, cultura, educația și credința.

„Din punct de vedere fizic, ei nu ne pot sufoca cu adevărat, deși încearcă prin diferite tipuri de calomnii și crearea unor blocuri care să slăbească Rusia. Nimic nu va funcționa pentru că Dumnezeu este cu noi”, a subliniat Patriarhul Kirill.

Putin a căutat sprijinul bisericii în Ucraina și a denunțat ceea ce el vede ca un declin al moralei occidentale, inclusiv protejarea drepturilor comunității LGBTQ+.

În mesajul său de Crăciun, președintele rus a lăudat Biserica pentru „întărirea instituției familiei, creșterea tinerilor și afirmarea idealurilor morale”. Înainte de slujba de la catedrala Hristos Mântuitorul, Putin a mers alături de veterani de pe frontul din Ucraina la biserica Sf. Gheorghe Învingătorul, la complexul memorial Poklonnaia Gora din Moscova.

Ucraina, care are propria sa biserică independentă din 2018, și-a mutat sărbătoarea de Crăciun pe 25 decembrie, deși o minoritate și-a menținut loialitatea față de legăturile istorice cu Moscova.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Imagini cu Sabina Carpenter în România, la 13 ani, înainte să fie superstar. Prietenie cu o solistă de la noi...
Film Now
Pierce Brosnan, grijuliu și protector, alături de frumoasa sa nepoată, Isabella. Tânăra de 26 de ani este...
Adevarul
Româncă stabilită în Canada: „Costul traiului zilnic s-a dublat comparativ cu acum cinci ani”
Newsweek
Pensie mai mare cu 200 lei pentru o categorie de pensionari. Casa de Pensii anunță norocoșii
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Pedro Pascal, pus la zid după ce a ridicat-o în slăvi pe Rachel Zegler, după eșecul filmului „Albă ca...
UTV
Mihai Trăistariu susține relația lui CRBL cu iubita mult mai tânără. „A divorțat și a lăsat tot pentru...