Rusia interzice intrarea în ţară a lui Biden, Blinken şi a altor aproape o mie de americani. Printre ei, și foști oficiali morți

Data actualizării: Data publicării:
vladimir putin la o declaratie de presa
Preşedintele rus Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Rusia a interzis sâmbătă intrarea în această ţară pentru un număr de 963 de cetăţeni americani, printre care preşedintele SUA Joe Biden şi secretarul de stat Antony Blinken, în replică la sancţiunile impuse de SUA după agresiunea militară a Rusiei contra Ucrainei, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

Lista „actualizată” a Moscovei îi include pe majoritatea senatorilor americani și a membrilor Camerei Reprezentanților, foști și actuali oficiali guvernamentali, jurnaliști, personal militar, avocați, alți cetățeni, directori executivi - și chiar câteva persoane decedate.

Fostul senator John McCain și fostul directorul adjunct al Agenției de Informații a Apărării, Melissa Drisko, ambii decedați în 2018, au fost incluși pe listă. De asemenea, democratul Harry Reid, care a fost liderul majorității din Senat între 2007 și 2015 și care a murit în decembrie, și Orrin Hatch, care a fost senator timp de 42 de ani (deține recordul între republicani) înainte de muri, la sfârșitul lunii trecute, la 88 de ani.

Pe listă se regăsesc și nume de la Hollywood: actorul Morgan Freeman și actorul și cineastul Rob Reiner. În 2017, Reiner a fost implicat în promovarea grupului Comitetul pentru Investigarea Rusiei, iar Freeman a apărut într-un videoclip promoțional.

Mike Pompeo, fost secretar de stat în timpul președintelui Trump, este, de asemenea, inclus pe listă. El făcuse declarații despre interferența lui Vladimir Putin în alegerile din SUA, relatează CNN.

Moscova spune că aceste persoane a căror intrare în Rusia este interzisă „incită la rusofobie” și acuză Washingtonul că încearcă să impună restului lumii o „ordine mondială bazată pe reguli neo-coloniale” și să configureze o nouă realitate geopolitică.

În martie, pe lângă președintele Joe Biden, guvernul rus adăugase următoarele persoane pe „lista neagră”: secretarul de stat american Antony Blinken, secretarul apărării Lloyd Austin, președintele Statului Major Întrunit, generalul Mark Milley, consilierul pentru securitate națională al lui Biden, Jake Sullivan, directorul CIA William Burns, fostul secretar de presă al Casei Albe Jen Psaki și alții. Pe listă se aflau, de asemenea, fiul președintelui, Hunter Biden, și fostul candidat la președinția SUA și fost secretar de stat Hillary Clinton.

În aprilie, Rusia a interzis și alte persoane, printre care vicepreședintele Kamala Harris, soțul acesteia Doug Emhoff, directorul general al companiei Meta, Mark Zuckerberg, și șeful Bank of America, Brian Moynihan.

„Acţiunile ostile ale Washingtonului se vor întoarce ca un bumerang împotriva SUA şi vor fi respinse cum se cuvine”, notează Ministerul rus de Externe în anunţul despre interdicţia menţionată.

Decizia Moscovei este doar una simbolică, dar se înscrie în spirala descendentă a relaţiilor ruso-americane, ce s-au degradat continuu chiar şi în perioada premergătoare lansării invaziei ruse asupra Ucrainei.

Într-un anunț separat, sâmbătă, Ministerul rus de Externe a anunțat, de asemenea, numele a 26 de canadieni cărora li s-a interzis intrarea în țară, pe lângă interdicția anterioară a premierului Justin Trudeau, în martie.

Rusia a anunţat sâmbătă o măsură similară şi împotriva soţiei premierul canadian Justin Trudeau, Sophie Trudeau, şi a altor 25 de cetăţeni canadieni, ca răspuns la sancţiunile „antiruseşti” impuse de Canada.

Guvernul canadian anunţase vineri o nouă rundă de sancţiuni economice împotriva Rusiei şi sancţiuni ce vizează 14 cetăţeni ruşi. Printre aceştia se regăsesc Elena Timcenko şi Natalia Browning, soţia şi, respectiv, fiica lui Ghenadi Timcenko, unul dintre cei mai bogaţi oligarhi ruşi şi considerat a fi un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin.

Notă. Această știre a fost actualizată cu noi detalii și informații

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri