Un șef de tren din Rusia este amenințat că va fi trimis la război pentru că i-a cerut unui ofițer rus de rang înalt să plătească pentru bagajul suplimentar. Matvei Șumeiko, în vârstă de 21 de ani, a fost deja retrogradat la funcția de controlor de bilete, relatează publicația independentă MediaZona.
Incidentul a avut loc în octombrie, în trenul Sankt Petersburg-Belgorod. Ofițerul a spus că are în bagajul suplimentar „cadouri pentru eroii care participă la operațiunea specială” din Ucraina.
Disputa, aparent banală, a căpătat proporții după ce un blogger pro-război a scris furios despre „lipsa de respect” față de ofițer. În urma postării, conducerea Căilor Ferate Ruse a prezentat scuze „ofițerului de rang înalt”, iar șeful de tren a fost retrogradat.
„De unde recrutează Căile Ferate Ruse asemenea specimene?”, a întrebat vloggerul Lavrenti Pavlovici pe canalul său de Telegram.
„Acest cetățean nu a făcut armata și nu este căsătorit. Cum pot fi plasați astfel de oameni în poziții de conducere? Mai ales în astfel de situații, în care fiecare lider trebuie să fie un patriot al statului”, a continuat vloggerul.
Acum, Șumeiko „a primit o citație de la comisariatul militar și va fi trimis în zona în care se desfășoară pregătirea militară”, a relatat vloggerul. Informația a fost confirmată de MediaZona, care a vorbit cu un coleg al lui Șumeiko.
Editor : M.B.