Regele Salman îl atrage pe Vladimir Putin în cazul asasinării jurnalistului Jamal Khashoggi

Data publicării:
putin-khashoggi

Regele Salman al Arabiei Saudite a avut joi o convorbire cu preşedintele rus Vladimir Putin în cadrul căreia l-a informat pe acesta în legătură cu investigaţia în cazul uciderii jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, potrivit agenţiei de presă saudite SPA, relatează Reuters, citată de Agerpres.



Regele l-a asigurat pe Putin că guvernul saudit este hotărât să-şi asume răspunderea părţilor vinovate şi să se asigure că acestea îşi „primesc pedeapsa".

Moartea jurnalistului Khashoggi, un critic de facto al prinţului saudit Mohammed bin Salman, a provocat o revoltă globală şi a condus la o criză pentru cel mai mare exportator de petrol din lume şi aliat strategic al Occidentului.

Jamal Khashoggi (59 de ani), un editorialist respectat care colabora cu cotidianul american The Washington Post, a fost ucis pe 2 octombrie în consulatul general al ţării sale din Istanbul.

După ce a negat moartea jurnalistului, guvernul saudit, sub presiune internaţională, a avansat mai multe versiuni contradictorii, înainte de a admite joi, pe baza informaţiilor furnizate de Turcia, că suspecţii acuzaţi de uciderea lui Khashoggi au comis un act premeditat.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri