Biden: Hamas a atacat pentru a submina normalizarea relaţiilor Israelului cu Arabia Saudită

Data publicării:
Joe Biden gesticulează în timpul unui discurs în Biroul Oval
Președintele SUA, Joe Biden. Foto: Profimedia Images

Hamas a atacat Israelul cu scopul, printre altele, de a submina discuţiile ce vizează normalizarea relaţiilor dintre Israel şi Arabia Saudită, a declarat, vineri, preşedintele american, Joe Biden.

„Unul din motivele pentru care au acţionat în acest fel (...) pentru care au atacat Israelul (...) este pentru că eram pe punctul de a mă aşeza cu saudiţii”, a declarat preşedintele Biden, în cadrul unui eveniment de strângere de fonduri, precizând că regimul saudit intenționa să recunoască oficial Israelul.

Arabia Saudită a decis să suspende negocierile privind o posibilă normalizare cu Israelul sponsorizate de Statele Unite, la o săptămână după atacul Hamas asupra Israelului, care de atunci bombardează Fâşia Gaza.

Această suspendare a fost anunţată, sâmbătă, 14 octombrie, în timpul unei vizite la Riad a secretarului de stat american, Antony Blinken, care a vorbit cu omologul său saudit, Faisal bin Farhan. Acesta a cerut o „încetare imediată a focului în Gaza şi în împrejurimile sale”, precum şi ridicarea restricţiilor impuse de Israel privind intrarea ajutorului umanitar pe teritoriul palestinian, potrivit unui comunicat al ministerului saudit de externe, publicat la încheierea întâlnirii.

Arabia Saudită „a decis să suspende discuţiile cu Israelul privind o posibilă normalizare şi a informat oficialii americani”, a declarat pentru AFP o sursă apropiată de guvernul saudit.

Regatul saudit nu a recunoscut niciodată Israelul şi nu s-a alăturat Acordurilor Abraham din 2020, intermediate de Statele Unite, care au permis vecinilor săi, Bahrain şi Emiratele Arabe Unite, precum şi Marocului, să stabilească legături oficiale cu Israelul. Arabia Saudită a fost presată, în ultimele luni, de administraţia americană să facă acelaşi lucru, regimul saudit solicitând în schimb garanţii de securitate din partea Statelor Unite şi sprijin pentru dezvoltarea unui program nuclear civil.

Într-un interviu acordat Fox News luna trecută, prinţul moştenitor şi conducătorul de facto al regatului, Mohammed bin Salman, a declarat că „se apropie pe zi ce trece” de un acord de normalizare a relaţiilor cu Israelul, subliniind, în acelaşi timp, importanţa chestiunii palestiniene pentru ţara sa.

Hamas, mişcarea islamistă palestiniană aflată la putere în Fâşia Gaza, se opune acordurilor de normalizare a relaţiilor cu Israelul.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri