Reforma judiciară susținută de Netanyahu, care a scos mii de israelieni în stradă, a fost anulată de Curtea Supremă

Data publicării:
protest cu o mulțime de oameni la Ierusalim, vedere de sus
Imagine de la unul din protestele împotriva reformei judiciare, de la Ierusalim, în luna septembrie. Sursa foto: Profimedia Images

Curtea Supremă din Israel a anulat luni o lege extrem de controversată adoptată de guvernul premierului Benjamin Netanyahu, care ar fi redus o parte din prerogativele Înaltei Curţi, ceea ce a declanşat proteste la nivel naţional timp de luni de zile, relatează Reuters şi AFP, preluate de News.ro.

Legea făcea parte dintr-o revizuire judiciară mai amplă propusă de Netanyahu şi de coaliţia sa de parteneri religioşi şi naţionalişti, care a provocat o profundă ruptură în Israel şi îngrijorare cu privire la principiile democratice ale ţării în rândul aliaţilor occidentali.

Decizia de luni a Curţii Supreme a captat din nou titlurile de pe prima pagină a ziarelor din Israel, unde ştirile au fost dominate de război de când Hamas a efectuat raidul mortal din sudul Israelului, la 7 octombrie.

Noua legislaţie adusă în faţa instanţei eliminase unul, dar nu toate, instrumentele de care dispune Curtea Supremă pentru a anula deciziile guvernului şi ale miniştrilor. Amendamentul elimina abilitatea instanţei de a anula acele decizii pe care le considera „nerezonabile”.

De asemenea, Curtea Supremă a decis că are autoritatea de a invalida o lege fundamentală „în cazurile rare şi excepţionale în care Parlamentul îşi depăşeşte autoritatea”.

Legile fundamentale acţionează ca o Constituţie în Israel

Opt dintre cei 15 judecători s-au pronunţat în favoarea anulării legii, a precizat instanţa.

Partidul Likud al lui Netanyahu a declarat că decizia este nefericită şi că se opune „voinţei de unitate a poporului, mai ales în timp de război”.

Parlamentarii opoziţiei, în schimb, au lăudat hotărârea.

Curtea Supremă, într-un rezumat al deciziei sale, a declarat că majoritatea judecătorilor au decis să anuleze legea deoarece aceasta ar afecta grav democraţia din Israel.

Curtea Supremă israeliană i-a aplicat astfel premierului Benjamin Netanyahu o palmă în plin război.

Planul lui Netanyahu de a modifica prerogativele justiţiei declanşase una dintre cele mai ample mişcări de protest din istoria Israelului, dar fusese umbrit de războiul cu Hamasul palestinian. Decizia Curţii Supreme a adus din nou problema în prim-plan.

Reacția Likud și reacția opoziției

Ministrul israelian al justiţiei, Yariv Levin, a acuzat Curtea că „îşi arogă toate puterile”.

„De fapt, judecătorii (Curţii Supreme) îşi iau în propriile mâini, prin această decizie, toate puterile care, într-un regim democratic, sunt distribuite în mod echilibrat între cele trei puteri”, executivă, legislativă şi judecătorească, a scris ministrul pe Telegram.

Levin este numărul doi în guvern, apropiat de Benjamin Netanyahu şi artizanul acestei reforme controversate. El a criticat, de asemenea, publicarea acestei hotărâri „în plin război, ceea ce contravine unităţii necesare în aceste zile pentru succesul luptătorilor noştri pe front”, după cum a transmis ministrul.

Această acuzaţie a fost făcută şi de partidul Likud al lui Netanyahu, care a considerat „regretabil că Curtea Supremă a decis să îşi publice verdictul în mijlocul unei dezbateri sociale în Israel, în timp ce soldaţi de dreapta şi de stânga luptă şi îşi riscă viaţa”.

În schimb, liderul opoziţiei şi fostul prim-ministru Yair Lapid a salutat decizia, afirmând că instanţa „şi-a îndeplinit cu fidelitate rolul de a-i proteja pe cetăţenii Israelului”.

Această decizie „pune capăt unui an dificil de conflicte care ne-a sfâşiat din interior şi a dus la cea mai gravă catastrofă din istoria noastră”, a declarat Lapid pe X (fostul Twitter), referindu-se la atacul comis la 7 octombrie de Hamas.

Doctrina „rezonabilităţii”

Înainte de 7 octombrie, zeci de mii de persoane care se opuneau reformei lui Netayahu au manifestat aproape în fiecare sâmbătă, în principal la Tel Aviv, dar şi în numeroase alte oraşe din ţară.

Potrivit guvernului de coaliţie, unul dintre cele mai de dreapta din istoria ţării, care reuneşte partide de dreapta şi de extremă dreaptă şi grupuri de evrei ultraortodocşi, scopul reformei era de a corecta un dezechilibru prin consolidarea puterii reprezentanţilor aleşi în raport cu cea a sistemului judiciar.

Israelul nu are o Constituţie şi nici echivalentul unei camere superioare a parlamentului, iar doctrina „rezonabilităţii” a fost folosită tocmai pentru a permite judecătorilor să stabilească dacă un guvern îşi depăşeşte prerogativele.

În ianuarie 2023, Curtea Supremă a invalidat numirea lui Arie Deri, un apropiat al dlui Netanyahu, în funcţia de ministru de interne, argumentând că acesta fusese condamnat pentru fraudă fiscală şi că, prin urmare, era „nerezonabil” ca el să facă parte din guvern.

Criticii reformei îl acuză pe Netanyahu, care este judecat pentru corupţie, că vrea să folosească reforma pentru a atenua o eventuală sentinţă împotriva sa, lucru pe care îl neagă.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”