Live Text Război în Ucraina. ONU: Cel puțin 516 civili ucraineni au murit. Lavrov a ajuns în Turcia pentru întâlnirea cu Kuleba

Data actualizării: Data publicării:
ucraina evacuare
5.000 de persoane au fost evacuate cu succes din Sumî. FOTO: Profimedia Images
Din articol
Pentagon: SUA nu e de acord cu transferul de avioane de luptă în Ucraina, în acest moment Peste 3.000 de civili ucraineni au reușit să fugă din zonele în care se duc lupte, la nord de Kiev Serghei Lavrov a ajuns în Turcia, acolo unde va discuta cu Dmitro Kuleba, joi. Marea Britanie anunță că va ajuta Ucraina cu sisteme anti-aeriene Boris Johnson condamnă atacul rusesc de la spitalul din Mariupol: Putin va fi tras la răspundere ONU: Cel puțin 500 de civili au murit până acum în Războiul din Ucraina Un spital de copii din Mariupol a fost distrus de bombe rusești Mii de turiști ruși au rămas fără bani și blocați în stațiuni din Asia după sancțiunile împotriva Rusiei „Acesta nu este război, este exterminare” Evacuarea civililor, blocată în apropiere de Kiev China promite Ucrainei un ajutor de 800.000 de dolari Catastrofă umanitară în Mariupol Zelenski cere din nou o zonă de interdicție aeriană Proteste și arestări în orașul Herson Atac în Sievierodonețk: 10 morți și 200 de răniți Rusia: Ţările care trimit arme sau mercenari în Ucraina vor răspunde pentru asta După 14 zile de război și bombardamente, Rusia spune că preferă să își atingă obiectivele în Ucraina prin discuții Ucraina interzice exporturile de grâu, porumb, zahăr, sare și carne Coridor umanitar pentru evacuarea civililor din Enerhodar, unde se află cea mai mare centrală nucleară din Europa UE impune noi sancțiuni împotriva Rusiei. Trei bănci din Belarus vor fi excluse din SWIFT Kievul este încă alimentat cu energie electrică, căldură și apă Canada va trimite Ucrainei un alt transport de echipament militar Bogdan Aurescu, la CNN, despre o zonă de interdicție aeriană deasupra Ucrainei: „NATO ar putea intra într-un conflict direct cu Rusia” Jerusalem Post: Rusia a oferit Ucrainei în negocieri o „propunere finală”, iar decizia este acum la preşedintele Zelenski Consilier al preşedintelui polonez: „Polonia este pregătită să acționeze doar în cadrul NATO în privința avioanelor pentru Ucraina” ONU: Între 2,1 și 2,2 milioane de refugiați au fugit din Ucraina Cât trebuie să mai reziste Ucraina pentru a slăbi poziția Rusiei? Pentagonul respinge oferta Poloniei de a ceda gratuit avioanele sale MiG-29 Statelor Unite Un comandant rus capturat de Ucraina spune că militarii au fost păcăliți 22 de oameni, inclusiv 3 copii, uciși într-un atac aerian la Sumî Ucraina: Rusia s-a angajat să înceteze focul pentru coridoarele umanitare Banca Națională a Ucrainei le recomandă refugiaților să nu plece cu bani cash, ci să țină banii pe card SUA consideră „mort” gazoductul Nord Stream 2 Trupele rusești nu au reușit să înainteze spre Kiev Serghei Lavrov și Dmitro Kuleba se întâlnesc în Turcia 5.000 de persoane au fost evacuate cu succes din Sumî Rușilor li se interzice să mai cumpere valută până cel puțin în luna septembrie

Războiul din Ucraina continuă. Au fost din nou bombardamente, în timpul nopții. Cele mai puternice explozii s-au auzit în regiunea Harkov, iar la Kiev au răsunat alarmele antiaeriene. Tot în cursul nopții, aproximativ 5.000 de oameni evacuați din Sumî au ajuns la Poltava, oraș care până acum nu a fost atacat de forțele rusești. Miercuri, în mai multe orașe din Ucraina ar fi trebuit să înceapă evacuarea civililor, însă unele coridoare au fost atacte de ruși. În orașul-port Mariupol este o adevarată criză umanitară, cu sute de mii de oameni înfometați, fără apă potabilă, căldură și electricitate. „Acesta nu e război, este exterminare”, spune o femeie dintr-o localitate de lângă Kiev, care a reușit să scape de bombardamentele rusești. Rușii au bombardat inclusiv un spital de copii în Mariupol, iar ONU a transmis bilanțul său în ce privește numărul de civili uciși în conflict - cel puțin 516. Miercuri seară, Serghei Lavrov a ajuns în Turcia, acolo unde va discuta cu Dmitro Kuleba, joi, în prima întâlnire a șefilor diplomațiilor rusă și ucraineană de când a început invazia rusească în Ucraina.

Live Textul Digi24.ro care a acoperit evenimentele din Ucraina în a 13-a zi de război poate fi urmărit AICI, din a 12-a zi de război poate fi urmărit AICI, din a 11-a zi de război poate fi urmărit AICI, cel din a zecea zi de război poate fi urmărit AICI, cel din a noua zi de război poate fi urmarit AICI, cel din a opta zi de război poate fi urmărit AICI, cel din a șaptea zi de război poate fi urmărit AICI, cel din a șasea zi de război poate fi urmărit AICI, din a cincea zi de război poate fi urmărit AICI, din a patra zi de război poate fi urmărit AICI, în a treia zi de război poate fi urmărit AICI, în a doua zi de război AICI, iar derularea evenimentelor începând cu data de 17 februarie poate fi urmărită AICI.

Principalele informații ale zilei:

  • 5.000 de persoane au fost evacuate cu succes din Sumî
  • Serghei Lavrov și Dmitro Kuleba se întâlnesc în Turcia
  • 22 de oameni, inclusiv 3 copii, uciși într-un atac aerian la Sumî
  • ONU: Între 2,1 și 2,2 milioane de refugiați au fugit din Ucraina
  • Rusia s-a angajat să înceteze focul pentru coridoarele umanitare
  • Pentagonul respinge oferta Poloniei de a ceda gratuit avioanele sale MiG-29 Statelor Unite

Civili evacuați din orașele ucrainene bombardate. Foto: Profimedia Images
Civili evacuați din orașele ucrainene bombardate. Foto: Profimedia Images

Pentagon: SUA nu e de acord cu transferul de avioane de luptă în Ucraina, în acest moment

ACTUALIZARE ORA 23:11 Statele Unite nu sunt de acord ca țările NATO să transfere avioanele lor de fabricație rusească în Ucraina ca formă de ajutor pentru armata ucraineană, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin i-a comunicat omologului său polonez că Statele Unite nu sunt de acord cu transferul de avioane MiG-29 către aviația Ucrainei, „la acest moment”, fie că acest lucru s-ar face printr-un transfer direct din flota poloneză sau indirect cu ajutorul SUA.

„(n. red. – Austin) a accentuat că nu suntem de acord cu transferul de avioane adiționale spre forțele aeriene ucrainene, în acest moment, și, prin urmare, nu avem niciun motiv să le luăm în custodie”, a spus Kirby.

Kirby a mai spus și că SUA este de părere că cea mai bună modalitate de a sprijini Ucraina este prin furnizarea de armament și sisteme cele mai necesare pentru a învinge agresiunea rusă, în particular sisteme anti-blindate și anti-aeriene.

Peste 3.000 de civili ucraineni au reușit să fugă din zonele în care se duc lupte, la nord de Kiev

ACTUALIZARE ORA 23:02 Ministrul de interne ucrainean spune că peste 3.000 de oameni au reușit să fugă din Kiev, de luptele care au loc în părțile ocupate de ruși ale Irpin și Vorzel, localități la nord de capitala ucraineană.

„În jur de 100 de autobuze și ambulanțe au fost implicate în evacuare. Printre cetățenii salvați se numără și mai multe sute de copii, bătrâni și bolnavi”, a transmis ministerul.

Ministerul ucrainean mai spune și că trupele invadatoare au încercat să oprească convoaie umanitare.

Andrei Nobitov, șeful poliției Kievene, spune că „oamenii sunt epuizați, speriați, înfometați, dar cel mai important, sunt în viață. Oamenii care au scăpat de blocată au vorbit de ororile ocupației – jafuri, execuții și intimidări în orașele ocupate de ruși”.

Serghei Lavrov a ajuns în Turcia, acolo unde va discuta cu Dmitro Kuleba, joi.

ACTUALIZARE ORA 21:39 Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a ajuns în Turcia, la Antalya, acolo unde urmează să discute, joi, cu ministrul ucrainean, Dmitro Kuleba.

Este vorba de prima întâlnire între șefii diplomațiilor rusă și ucraineană de când a început invazia rusească în Ucraina, în urmă cu două săptămâni dar și primele negocieri la nivel înalt între Rusia și Ucraina pentru a găsi o soluție la diplomatică la războiul pe care Rusia îl duce împotriva vecinului său de la est.

Marea Britanie anunță că va ajuta Ucraina cu sisteme anti-aeriene

ACTUALIZARE ORA 19:46 Ministra britanică de externe, Liz Truss, spune că Regatul Unit va furniza sisteme de apărare aeriană Ucrainei.

„Cea mai bună modalitate de a proteja spațiul aerian este cu ajutorul armelor anti-aeriene, pe care Marea Britanie urmează să la furnizeze Ucrainei”, a spus Truss la o conferință alături de omologul ei american, Antony Blinken.

Anterior, Marea Britanie a refuzat solicitarea Ucrainei de a impune un spațiu de excludere aeriană deasupra Ucrainei, motivând că acest lucru ar putea duce la conflict deschis între NATO și Rusia.

Boris Johnson condamnă atacul rusesc de la spitalul din Mariupol: Putin va fi tras la răspundere

ACTUALIZARE ORA 19:30 Prim-ministrul Regatului Unit, Boris Johnson a condamnat atacul rușilor asupra spitalului de copii din Mariupol de miercuri.

„Sunt puține lucruri care să fie mai reprobabile decât atacurile împotriva celor vulnerabili și lipsiți de apărare”, a spus Johnson.

Într-un mesaj pe Twitter, șeful guvernului britanic a mai spus că țara sa „caută modalități de sprijin pentru Ucraina pentru ca aceasta să se apere împotriva loviturilor aeriene” dar și că Putin „va fi tras la răspundere pentru crimele sale oribile”.

Prim-ministrul Regatului Unit, Boris Johnson a condamnat atacul rușilor asupra spitalului de copii din Mariupol de miercuri.

„Sunt puține lucruri care să fie mai reprobabile decât atacurile împotriva celor vulnerabili și lipsiți de apărare”, a spus Johnson.

Într-un mesaj pe Twitter, șeful guvernului britanic a mai spus că țara sa „caută modalități de sprijin pentru Ucraina pentru ca aceasta să se apere împotriva loviturilor aeriene” dar și că Putin „va fi tras la răspundere pentru crimele sale oribile”.

ONU: Cel puțin 500 de civili au murit până acum în Războiul din Ucraina

ACTUALIZARE ORA 18:54 Cel puțin 516 civili ucraineni au fost uciși de când Rusia a lansat invazia împotriva țării vecinii în 24 februarie, transmite Comisariatul ONU pentru Drepturile Omului în cea mai recentă actualizare, conform CNN.

Față de bilanțul de luni, numărul de decese a crescut cu 42. De asemenea, în jur de 908 civili au fost răniți în Războiul din Ucraina.  

„Majoritatea pierderilor de vieți omenești înregistrate au fost cauzate de bombardamentele pe arii largi, inclusiv prin folosirea artileriei grele sau sistemele de lansare de rachete, dar și prin atacuri aeriene și cu rachete”, a transmis Organizația Națiunilor Unite.

Un spital de copii din Mariupol a fost distrus de bombe rusești

ACTUALIZARE ORA 17:46 Un spital de copii din orașul ucrainean Mariupol a fost distrus de un atac aerian al Rusiei, potrivit consiliului local.

Președintele Volodimir Zelenski a scris pe Twitter că există copii care sunt îngropați sub moloz, după ce maternitatea a fost distrusă de bombe rusești. Acesta cere din nou o zonă de interdicție aeriană deasupra Ucrainei.

Mii de turiști ruși au rămas fără bani și blocați în stațiuni din Asia după sancțiunile împotriva Rusiei

ACTUALIZARE ORA 17:46 Sancțiunile fără precedent impuse Rusiei după invazia Ucrainei au lovit puternic în cetățenii ruși din străinătate care au aflat brusc că nu-și mai pot folosi banii și că resursele lor financiare au fost înghețate ca urmare a scoaterii țării din sistemele internaționale de plăți, relatează Reuters.

Citește și  VIDEO&FOTO  Imnul Ucrainei a fost interpretat de o orchestră în centrul Kievului, în timp ce rușii înaintau spre Capitală

„Acesta nu este război, este exterminare”

ACTUALIZARE ORA 16:30 În satul Nemișaievo, de la periferia Kievului, locuitorii s-au adăpostit în casele lor, în timp ce bombardamentele rusești au continuat în mod regulat.

O localnică, Yaroslava Kaminska, spune că a rămas la Nemișaievo cu familia ei, soțul, părinții și bunica, după invadarea satului de către ruși pe 28 februarie și spune că au fost „idioți naivi” pentru că au crezut că trupele ruse nu vor veni.

Din momentul invaziei, locuitorii au fost speriați să-și mai părăsească casele.

„Dacă ieși din casă, ar trebui să stai în spatele casei, astfel încât să nu fii văzut și auzit, ar trebui să stai acolo unde gloanțele nu ajung la tine”, spune Kaminska, potrivit CNN.

„Nici măcar nu putem merge pe strada următoare. Am alergat prin spatele gardurilor, ne-am ascuns în spatele zidurilor, în propriul nostru sat”, a mai spus Kaminska.

Bombardamentele au fost constante de la sosirea trupelor ruse, pe care, la fel ca alți ucraineni, Kaminska îi numește „Orci” după creaturile din Stăpânul Inelelor.

Locuitorii au fost împușcați de lunetişti, iar tancurile au tras în casele de pe strada unde are și ea locuința.

Fără apă, curent și încălzire din 28 februarie, satul a rămas și fără gaze în această săptămână. În cele din urmă, Kaminska și familia sa au luat marți decizia de a pleca.

„Nu am luat decât o pisică, câteva haine de schimb și o chitară”, a spus aceasta.

„Nu ne-am spălat de o săptămână. Dar nu m-a deranjat multă vreme. Nu conteaza. Numai viața este importantă, viața familiei mele și a mea. Acesta nu este război, asta este exterminare”, a mai adăugat Yaroslava Kaminska.

Evacuarea civililor, blocată în apropiere de Kiev

ACTUALIZARE ORA 16:26 Conducerea orașului Bucha, oraș aflat la nord de Kiev, a acuzat forțele ruse că blochează evacuarea oamenilor printr-un coridor de evacuare convenit anterior.

„Invadatorii perturbă evacuarea. În prezent, 50 de autobuze sunt blocate de militarii ruși în parcare”, a transmis consiliul local din Bucha, într-o scurtă postare pe Facebook. „Negocierile sunt în desfășurare pentru deblocarea coridorului”.

China promite Ucrainei un ajutor de 800.000 de dolari

ACTUALIZARE ORA 16:20 China va dona 5 milioane de yuani (sau aproximativ 791.000 USD) prin Crucea Roșie, ca ajutor umanitar pentru Ucraina, a declarat Ministerul de Externe al Chinei, miercuri, spunând că primele ajutoare au părăsit deja Beijingul.

Ajutorul, care include alimente și bunuri esențiale, vine la cererea Ucrainei și va fi livrat Crucii Roșii Ucrainene „cât mai curând posibil”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe Zhao Lijian.

Catastrofă umanitară în Mariupol

ACTUALIZARE ORA 15:47 Orașul-port de la Marea Azov, Mariupol, trece printr-o gravă criză umanitară. Peste 400.000 de oameni sunt „ținuți ostatici” de către forțele ruse care blochează ajutorul umanitar și evacuarea, a declarat ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba.

Condițiile din Mariupol au fost descrise drept „apocaliptice”. Sute de mii de locuitori s-au adăpostit de bombardamentele rusești și atacurile cu rachete și sunt de mai bine de o săptămână fără apă, energie electrică sau încălzire. În oraș, semnalul pentru telefoanele mobile a fost întrerupt.

Cadavre zac pe străzile din Mariupol, oamenii flămânzi intră în magazinele goale în căutarea hranei și topesc zăpada pentru a avea apă potabilă.

În Mariupol foțele ruse au bombardat și un spital de copii, din care au mai rămas doar ruinele.

Zelenski cere din nou o zonă de interdicție aeriană

ACTUALIZARE ORA 15:43 Președintele ucrainen Volodimir Zelenski a făcut un nou apel la oameni să creadă în libertate, spunând că aceasta „va veni curând”. De asemenea, el a făcut apel din nou la impunerea unei zone de interdicție aeriană în Ucraina, spunând că în caz contrar va avea loc o „catastrofă umanitară” în masă dacă nu va fi de acord cu această măsură. Zelenski a salutat în același discurs și noile sancțiuni luate de Statele Unite contra Rusiei.

Citește și Analiză BBC. Cât de dependentă este lumea de gazul și petrolul din Rusia și cum s-ar putea descurca fără ele

Proteste și arestări în orașul Herson

ACTUALIZARE ORA 14.49 Peste 400 de ucraineni care protestau împotriva forțelor ruse de ocupație din orașul Herson au fost reținuți, a anunțat comandamentul militar al forțelor ucrainene, potrivit The Guardian

Din cauza rezistenței locuitorilor din Herson, forțeleruse încearcă să impună un regim administrativ polițienesc, a mai precizat comandamentul ucrainean.

Într-un video postat de Timofi Milovanov, profesor la Școala de Economie din Kiev, se vede o mulțime furioasă care protestează în oraș și se aud forcuri de armă. Timofi Milovanov susine că sunt focuri de avertisment trase de soldații ruși, însă protestatarii nu se lasă intimidați.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Atac în Sievierodonețk: 10 morți și 200 de răniți

ACTUALIZARE ORA 14.10 Cel puțin 10 oameni au murit și alți 200 au fost răniți în urma unui atac lansat de soldații ruși care a vizat orașul Sievierodonețk, situat în regiunea Lugansk. Rachetele și bombele au lăsat orașul în ruine. A fost vizat inclusiv un spital.

"Comandantul raportează situația. În nord au lansat mai multe rachete. A fost vizat și un spital. Sunt răniți, sunt 200. Am luat îndată un medic la bord, câțiva soldați, medicamente și provizii. Le-am dus la nord, răniților. I-am dus în adăpost pe oameni, am dus provizii, medicamente tot în adăpost. Mergem prin oraș, verificăm cine are nevoie de ajutor", potrivit unui mesaj video postat pe Twitter de un military, cu privire la situația din oraș.

Rusia: Ţările care trimit arme sau mercenari în Ucraina vor răspunde pentru asta

ACTUALIZARE ORA 14.04 Ţările care decid să trimită arme sau mercenari în Ucraina „vor răspunde” pentru gestul lor şi îşi asumă „consecinţele”, a avertizat miercuri purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, citată de EFE.

Ambasadorii ruşi au comunicat deja această poziţie ţărilor gazdă, a spus ea, dar nu a explicat ce fel de măsuri va lua Moscova.

După 14 zile de război și bombardamente, Rusia spune că preferă să își atingă obiectivele în Ucraina prin discuții

ACTUALIZARE ORA 13.42 Ministerul de Externe al Rusiei a transmis în a 14-a zi de război că Moscova își va atinge obiectivul de a asigura statutul de neutralitate al Ucrainei, dar că ar prefera să o facă prin intermediul discuţiilor, informează Reuters.

Rusia speră să realizeze progrese mai semnificative în cursul viitoarei runde de convorbiri cu Ucraina, a declarat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, într-o conferinţă de presă, adăugând că operaţiunea militară rusă se desfăşoară strict conform planului.

Citește și Salvini, umilit de un primar polonez. A primit tricoul cu Putin pe care l-a purtat în trecut: „Uite ce a făcut prietenul tău”

Ucraina interzice exporturile de grâu, porumb, zahăr, sare și carne

ACTUALIZARE ORA 13.30 Guvernul ucrainean va interzice exporturile de bunuri agricole esențiale, inclusiv grâu, porumb, cereale, sare și carne, potrivit unei decizii adoptate marți de executivul de la Kiev, scrie CNN.

Astfel, va fi „interzis” exportul de ovăz, mei, hrișcă, zahăr, sare, grâu, porumb, carne, precum și de bovine și produse secundare din Ucraina.

Coridor umanitar pentru evacuarea civililor din Enerhodar, unde se află cea mai mare centrală nucleară din Europa

ACTUALIZARE ORA 13.00 Primarul din Enerhodar, unde se află cea mai mare centrală nucleară din Europa, atacată săptămâna trecută de forțele ruse, a salutat anunțul unui coridor umanitar spre și dinspre oraș.

Enerhodar este locul unde se află cea mai mare centrală nucleară din Europa, care este deținută de trupele ruse de la sfârșitul săptămânii trecute. Luptele aprige din timpul acelui atac au atras condamnări internaționale și au stârnit temeri privind un potențial incident nuclear.

Primarul Dmitri Orlov a îndemnat femeile și copiii să se alăture convoiului și să plece.

Ritmul evacuării din Zaporojie, unde se află centrala nucleară, s-a intenficiat de la momentul în care unitatea a ajuns să fie deținută de trupele ruse, totuși milioane de civili rămân blocați în condiții grele .

Armata ucraineană a convenit miercuri cu Rusia cu privire la o încetare a focului pentru 12 ore pentru a permite civililor să fie evacuați prin coridoarele umanitare, a declarat mai devreme vicepremierul ucrainean Iryna Vereșciuk.

Citește și Soția lui Volodimir Zelenski, scrisoare deschisă: „Operaţiunea specială” a Rusiei este de fapt „uciderea în masă a civililor”

UE impune noi sancțiuni împotriva Rusiei. Trei bănci din Belarus vor fi excluse din SWIFT

ACTUALIZARE ORA 12.50 Uniunea Europeană a convenit asupra unui nou set de sancțiuni împotriva Rusiei și Belarus. Sancțiunile vizează înalți oficiali ruși și oligarhi, precum și excluderea unor bănci din Belarus din SWIFT, potrivit Reuters.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și Economia Rusiei se află în pragul colapsului. Banca centrală de la Moscova impune restricții valutare drastice

Kievul este încă alimentat cu energie electrică, căldură și apă

ACTUALIZARE ORA 12.48 Sursele de căldură, apă și energie electrică, precum și conexiunile telefonice funcționează normal în capitala Ucrainei, a declarat miercuri viceprimarul Mykola Povoroznyk, potrivit Reuters.

Acesta a spus că autoritățile speră să evacueze mult mai mulți oameni din comunitățile din Irpin, Bucha și Hostomel din regiunea Kiev.

Canada va trimite Ucrainei un alt transport de echipament militar

ACTUALIZARE ORA 12.40 Premierul canadian Justin Trudeau a declarat miercuri că i-a transmis președintelui ucrainean Volodimir Zelenski că Canada va trimite Ucrainei un alt transport de echipament militar.

Trudeau a spus într-un tweet că l-a invitat pe Zelenski să se adreseze parlamentului Canadei.

Bogdan Aurescu, la CNN, despre o zonă de interdicție aeriană deasupra Ucrainei: „NATO ar putea intra într-un conflict direct cu Rusia”

ACTUALIZARE ORA 12.00 Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a reluat marți seară, într-o intervenție la CNN, că Occidentul nu poate institui o zonă de interdicție aeriană (no-fly zone) deasupra Ucrainei, din cauza riscului că „NATO ar putea intra într-un conflict direct cu Rusia”.

Ministrul român a precizat că alianța participă cu armament și echipamente la eforturile Ucrainei de a se apăra în fața invaziei Rusiei și a făcut trimitere și la numărul mare de refugiați pe care îi preiau și ajută țările vecine, inclusiv România.  

Citește și: Războiul din Ucraina dezbină familii în Rusia: „Mama mi-a scris că sunt un trădător şi că am ales”

Jerusalem Post: Rusia a oferit Ucrainei în negocieri o „propunere finală”, iar decizia este acum la preşedintele Zelenski

ACTUALIZARE ORA 11.55 Rusia a oferit Ucrainei în negocieri o versiune „finală” a propunerii sale de a pune capăt crizei, iar preşedintele ucrainean Volomir Zelenski trebuie să o accepte sau să o refuze, potrivit unor surse aflate la curent cu detalii de la întâlnirea din urmă cu trei zile, de la Moscova, dintre premierul israelian Naftali Bennett şi preşedintele rus Vladimir Putin, relatează cotidianul Jerusalem Post din Israel.

Propunerea a fost considerată „dificilă”, dar nu „imposibilă”, au precizat sursele, adăugând că ea este mai proastă decât ce ar fi obţinut preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski înainte de invazia rusă, dar că „decalajele dintre cele două părţi nu sunt mari”.

Zelenski este prins la mijloc, au spus sursele citat de Jerusalem Post. „Pe de o parte, se bucură de o popularitate imensă şi a devenit un fel de Che Guevara. Pe de altă parte, el ştie cum a sfârşit revoluţionarul şi şeful de gherilă argentinian”, scrie cotidianul israelian.

Zelenski poate întări independenţa Ucrainei, însă va trebui să plătească un preţ ridicat, potrivit surselor.

Conform unor presupoziţii a jurnaliștilor israelieni, el va fi forţat să renunţe la contestata regiune Donbas, să îi recunoască oficial pe disidenţii pro-ruşi din Ucraina, să promită că Ucraina nu va adera la NATO, să reducă armata şi să declare neutralitatea ţării. 

Dacă va refuza propunerea, urmarea ar putea fi teribilă: „mii sau chiar zeci de mii de ucraineni vor muri şi există un mare risc ca ţara să îşi piardă complet independenţa”, mai scrie Jerusalem Post.

Consilier al preşedintelui polonez: „Polonia este pregătită să acționeze doar în cadrul NATO în privința avioanelor pentru Ucraina”

ACTUALIZARE ORA 11.20 Polonia este pregătită să acţioneze pentru a furniza avioane MiG-29 Ucrainei, însă numai în cadrul NATO, a declarat miercuri un consilier al preşedintelui Andrzej Duda, după ce Statele Unite au respins propunerea Varşoviei de a-şi pune această flotă la dispoziţia Washingtonului.

„SUA nu vor ca aceste avioane să ajungă în Ucraina de la baze americane”, a declarat consilierul Jakub Kumoch la televiziunea publică TVP Info.

„Polonia este pregătită să acţioneze, dar numai în cadrul Alianţei, în cadrul NATO'', a mai afirmat Kumoch. 

ONU: Între 2,1 și 2,2 milioane de refugiați au fugit din Ucraina

ACTUALIZARE ORA 10.50 Numărul persoanelor care au fugit din Ucraina de la începutul invaziei ruse a ajuns la 2,1-2,2 milioane de persoane, a anunțat astăzi ONU, potrivit The Guardian.

Înaltul comisar al ONU pentru refugiați, Filippo Grandi, a declarat în timpul unei vizite la Stockholm că, în loc să vorbească despre țările în care vor merge refugiații, „acum este momentul să încercăm să ajutăm la graniță”.

Grandi a spus că Moldova, care nu este membru UE, este deosebit de vulnerabilă la aceast criză a refugiaților.

Citește și Unde sunt acum cei două milioane de refugiați ucraineni care au fugit de ororile războiului (BBC)

Cât trebuie să mai reziste Ucraina pentru a slăbi poziția Rusiei?

ACTUALIZARE ORA 10.40 Ucraina trebuie să mai reziste 7-10 zile în faţa atacului Rusiei, pentru ca Moscova să nu poată revendica vreo victorie și astfel să-și vadă poziția slăbită, a spus un înalt oficial guvernamental. Peste două milioane de refugiaţi au fugit până acum din calea celui mai mare asalt asupra unei ţări europene de după Al Doilea Război Mondial.

Rusia este disperată să obţină măcar o victorie, de orice fel, iar cele mai probabile ţinte sunt oraşul Mariupol şi capitala Kiev, afirmă Vadim Denisenko, un consilier al ministrului ucrainean de interne.

Pentagonul respinge oferta Poloniei de a ceda gratuit avioanele sale MiG-29 Statelor Unite

ACTUALIZARE ORA 10.39 Statele Unite consideră că nu este viabilă propunerea Varşoviei de a trimite avioanele sale MiG-29 armatei americane, pentru ca acestea să fie apoi predate Ucrainei, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Pentagonului. Polonia se oferise să cedeze gratuit MiG-urile sale, cerând la schimb avioane americane cu capabilități similare.

„Nu credem că propunerea Poloniei este viabilă”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, într-un comunicat, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Un comandant rus capturat de Ucraina spune că militarii au fost păcăliți

ACTUALIZARE ORA 10.37 Un comandant rus, capturat de Ucraina, a condamnat genocidul făcut de Moscova. El susține că trupele Rusiei au fost păcălite să creadă că naziștii au ocupat Kievul și că acesta are nevoie să fie eliberat. Militarul a adăugat că îi este rușine că a ajuns în această situație.

22 de oameni, inclusiv 3 copii, uciși într-un atac aerian la Sumî

ACTUALIZARE ORA 10.35 22 de persoane, inclusiv trei copii, au fost ucise luni într-un atac aerian rusesc la Sumî, a spus guvernatorul regiunii, Dmitro Jivițki. El a declarat pentru BBC că Rusia a bombardat în timpul nopții o zonă rezidențială din nord-estul orașului și a acuzat-o de „crime în masă”.

„Trei bombe într-o seară... A fost o noapte îngrozitoare”, a spus el.

Nouă persoane dintr-o singură casă au fost ucise, șase case au fost complet distruse și aproximativ 20 au fost avariate, a mai spus el.

Ucraina: Rusia s-a angajat să înceteze focul pentru coridoarele umanitare

ACTUALIZARE ORA 10.32 Viceprimministrul ucrainean Irina Veresciuk a anunțat că forțele armate ruse au convenit să oprească astăzi focul în zonele coridoarelor umanitare în intervalul 09:00-21:00, ora locală, relatează Reuters.

E a adăugat că astfel de coridoare de evacuare vor fi deschise miercuri în mai multe zone, inclusiv în Mariupol, dar a avertizat forțele ruse să nu deschidă focul în acele zone.

Banca Națională a Ucrainei le recomandă refugiaților să nu plece cu bani cash, ci să țină banii pe card

ACTUALIZARE ORA 9.39 Banca Națională a Ucrainei recomandă ucrainenilor care intenționează să plece în străinătate să-și țină banii pe card și să nu plece cu cash.

În străinătate, ucrainenii pot face plăți fără numerar pentru bunuri și servicii folosind carduri de plată emise de băncile ucrainene. Retragerea numerarului în moneda țării gazdă este, de asemenea, o opțiune. Atunci când se efectuează astfel de plăți și/sau retrageri, conversia se efectuează pe baza unei rate de conversie stabilite de banca emitentă ucraineană (nu a cursului de schimb în numerar), potrivit sursei citate.

„De când a izbucnit războiul, mulți ucraineni au fost forțați să-și părăsească casele și să fugă în țările vecine. Cei care au trecut granița cu grivne (moneda locală a Ucrainei – n.r.) în buzunare s-au trezit în imposibilitatea de a le schimba în moneda locală sau au fost nevoiți să accepte cursuri de schimb care fac astfel de tranzacții fără valoare.

BNU este conștientă de această problemă și lucrează deja cu băncile centrale ale țărilor vecine pentru a o rezolva. Dar asta va dura timp. Dacă intenționați să părăsiți Ucraina, vă recomandăm să utilizați în siguranță cardul de plată în străinătate. În plățile fără numerar, ratele de conversie sunt mult mai bune decât cursul de schimb al numerarului pe piața neagră”, a declarat viceguvernatorul BNU Oleksii Shaban.

Citește și: Cozi la vămile din vest, după ce Ungaria a introdus iar controale suplimentare pentru refugiații ucraineni fără pașaport biometric

SUA consideră „mort” gazoductul Nord Stream 2

ACTUALIZARE ORA 8.39 Gazoductul Nord Stream 2 dintre Rusia şi Germania, vizat de sancţiuni adoptate de Berlin şi Washington după invazia rusă din Ucraina, este „mort” şi nu poate fi „resuscitat”, a declarat marţi subsecretarul american de stat Victoria Nuland.

Consider că Nord Stream 2 este în prezent mort”, „este o mare bucată de metal pe fundul mării, şi nu cred că poate fi resuscitat”, a spus Victoria Nuland în cadrul unei audieri parlamentare.

Trupele rusești nu au reușit să înainteze spre Kiev

ACTUALIZARE ORA 8.35 Forțele ruse nu au reușit să facă o pătrundere semnificativă în nordul Kievului, iar forțele ucrainene par să reușească să doboare avioane inamice, potrivit celor mai recente informații ale Ministerului britanic al Apărării, citate de The Guardian.

„Luptele sunt în desfășurare la nord-vest de Kiev, forțele ruse nu reușesc să facă progrese semnificative. Apărarea antiaeriană ucraineană pare să fi avut un succes considerabil împotriva aeronavelor moderne de luptă ale Rusiei, împiedicându-le probabil să obțină orice grad de control al spațiului aerian,” arată ministerul.

Serghei Lavrov și Dmitro Kuleba se întâlnesc în Turcia

ACTUALIZARE ORA 8.34 Ministrul rus de externe Serghei Lavrov va merge azi în Turcia pentru discuții cu omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba, anunță Reuters.

Diplomații se vor întâlni în stațiunea Antalya, după oferte repetate ale Turciei de a găzdui negocieri și de a media între cele două părți, potrivit The Guardian.

ACTUALIZARE ORA 8.10. Japonia trimite Ucrainei veste antiglonţ, transmite CNN, care precizează că acesta este un gest istoric al Japoniei, țară care şi-a respectat Constituţia pacifistă după Al Doilea Război Mondial.

Este pentru prima dată când Japonia trimite veste antiglonţ în străinătate.

ACTUALIZARE ORA 7.50. Guvernatorul din Sumî, din nord-estul Ucrainei, spune că un coridor umanitar, care a fost deschis mai devreme, marți, va continua miercuri.

S-a estimat că aproximativ 5.000 de persoane au părăsit Sumî în două etape de evacuare, potrivit guvernului ucrainean.

Sumî, în apropiere de granița cu Rusia, a fost de zile întregi ținta unor bombardamente puternice. Luni, 22 de persoane - inclusiv trei copii - au fost ucise în atacurile aeriene ruse, au declarat oficialii locali.

Moscova a anunțat încă o încetare a focului umanitar pentru a permite civililor din orașele atacate să fugă, scrie BBC.

Coridoarele vor fi din nou amenajate pentru Kiev, Cernihov, Sumî, Harkov și Mariupol la ora locală 10:00. Este a treia oară când Moscova a anunțat încetarea focului - dintre care majoritatea au eșuat.

ACTUALIZARE ORA 7.40. Voluntarii străini vor putea obţine cetăţenia ucraineană dacă doresc, a declarat prim-adjunctul ministrului de interne Yevhen Yenin. 

Douăzeci de mii de voluntari străini s-au alăturat forţelor ucrainene pentru a lupta împotriva Rusiei începând cu 6 martie mai spune sursa citată. 

"Acești oameni vor semna un contract, vor primi un pașaport militar, care apoi le înlocuiește permisul de ședere. În viitor, dacă vreunul dintre acești cetățeni străini ar dori să devină cetățeni ucraineni, legislația noastră le oferă o cale pentru asta", a spus el, potrivit la Ukrinform, scrie CNN.

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, declara, duminică seară, că peste 20.000 de oameni din 52 de ţări s-au oferit deja să lupte în Ucraina. De asemenea, Kuleba i-a îndemnat pe ucrainenii care locuiesc în alte ţări să înceapă o campanie pentru a promova aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. 

ACTUALIZARE ORA 7.00. La Jîtomîr, rachetele au căzut peste 7 case. 5 oameni, dintre care doi copii mai mici de un an, au murit.

Organizația Națiunilor Unite estimează că, de la începutul războiului, 474 de civili au murit și 861 au fost răniți.

Armata ucraineană anunță că ofensiva și-a încetinit ritmul în ultimele două zile, însă apar informații conform cărora Rusia s-ar pregăti să atace masiv Kievul. Institutul pentru Studiul Războiului estimează că acest lucru s-ar putea întâmpla în următoarele 24-96 de ore.

De asemenea, au apărut în presa americană imagini ale unui tren blindat, care ar fi plecat din Crimeea spre centrul Ucrainei. Un oficial al Pentagonului a vorbit despre un nou convoi militar rusesc, aflat la 60 de kilometri de Kiev. 

Sunt informații îngrijorătoare și despre centralele nucleare din Ucraina. Garda Națională a Rusiei a anunțat că a preluat controlul deplin asupra celei de la Zaporojie, în timp ce Agenția Internațională pentru Energie Atomică nu mai primește informații de la Cernobîl.

5.000 de persoane au fost evacuate cu succes din Sumî

ACTUALIZARE ORA 6.45. Un număr de 5.000 de persoane au fost evacuate cu succes din Sumî în Regiunea Poltava pe 8 martie, potrivit lui Dmytro Lunin, care conduce Administraţia Militară a Regiunii Poltava.

Persoanele evacuate sunt majoritate femei şi copii, precum şi cetăţeni ai Turciei. Autorităţile ucrainene anunţaseră înfiinţarea unui coridor umanitar, marţi dimineaţă, pentru evacuarea civililor din Sumî, oraş de peste 250.000 de locuitori situat în apropierea graniţei cu Rusia şi unde au avut loc lupte grele de câteva zile.

Primii civili evacuaţi prin coridoare umanitare din oraşul Sumî, la 350 km nord-est de Kiev, au ajuns "în siguranţă" în centrul ţării, a anunţat marţi noaptea şeful adjunct al administraţiei prezidenţiale ucrainene, relatează Le Figaro.

Rușilor li se interzice să mai cumpere valută până cel puțin în luna septembrie

ACTUALIZARE 9 MARTIE 00:40 Vânzarea de valută de către bănci va fi suspendată până pe 9 septembrie, a anunţat miercuri într-un comunicat de presă Banca Centrală a Rusiei, lovită de sancţiuni occidentale fără precedent, din cauza ofensivei ruse în Ucraina, transmite AFP, citată de Agerpres.

Între 9 martie şi 9 septembrie 2022, „băncile nu vor putea vinde valută străină cetăţenilor”, se arată în comunicat, care adaugă că, în schimb, cetățenii ruşi vor putea totuși, în această perioadă, să meargă la bănci și să schimbe în ruble valuta pe care o dețin.

Rubla a doborât luni noi recorduri istorice de depreciere faţă de monedele occidentale, în contextul în care Rusia este lovită de sancţiuni occidentale fără precedent, care au vizat în special Banca Centrală şi cele mai mari bănci ale ţării.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...