Banca centrală a Rusiei a înăsprit drastic restricțiile valutare în timp ce sancțiunile economice impuse de Occident au paralizat economia rusă ca răspuns la invadarea Ucrainei. În plus, băncile comerciale nu mai au voie să vândă clienților valută forte, precum dolari sau euro, până în luna septembrie, potrivit inews.
Banca centrală a ordonat băncilor comerciale din țară să plafoneze suma pe care clienții o pot retrage din depozitele lor în valută la 10.000 de dolari americani. Orice depășește această sumă ar trebui retras în ruble la cursul curent de schimb valutar.
În plus, băncile comerciale sunt obligate să nu mai vândă valută forte (precum dolari și euro) clienților, o măsură care va stimula probabil o piață neagră a valutei străine, acestea fiind suspendate până în luna septembrie.
Restricțiile sunt fără precedent în perioada post-sovietică. Controlul valutei a fost înăsprit din cauza sancțiunilor occidentale care au înghețat o mare parte din rezervele valutare ale băncii centrale din Rusia.
Putin interzice importurile și exporturile anumitor produse și materii prime
Câteva ore mai târziu, președintele rus Vladimir Putin a emis un ordin de restrcționare sau interzicere a importurilor și a exporturilor anumitor produse și materii prime. O listă a produselor care vor fi restricționate ori interzise nu a fost încă definită de guvern, relatează presa de stat din Rusia.
Ultimele măsuri au fost luate într-un moment în care economia Rusiei se apropie periculos de mult de colaps, din cauza sancțiunilor care i-au paralizat băncile și industria financiară, scrie inews.
Fitch, compania americană care evaluează riscul de credit, a retrogradat marți ratingul suveran al Rusiei cu șase niveluri mai jos în zona „speculativă”, cunoscută și sub numele de „junk” (gunoi). Astfel, ratingul Rusiei a scăzut de la nivelul „B” la „C”, la un pas de cel mai slab nivel, iar Fitch avertizează că Rusia este în pragul incapacității de plată a datoriei suverane.
Simon Waever, șeful strategiei de credit suveran pentru piețele emergente a companiei, ested e părere că „incapacitatea de plată este scenariul cel mai probabil. În caz de neplată, este puțin probabil să fie ca una normală, Venezuela fiind cea mai relevantă comparație.”
Bursa de valori de la Moscova rămâne închisă pentru a 10-a zi la rând
Rusia ar avea de plătit 107 milioane de dolari până pe 16 martie, dar beneficiază de o perioadă de grație de 30 de zile pentru a face plata, potrivit Reuters.
Bursa de valori rusă va rămâne închisă miercuri, a declarat Banca Rusiei. Încă din data de 28 februarie, bursa de la Moscova a rămas închisă în încercarea de a opri prăbușirea prețurilor, în timp ce investitorii se grăbesc să-și scoată banii din țară.